Aproape 70.000 de sud-africani albi vor să profite de oferta lui Trump și să se mute în SUA

Data publicării:
Steag al Statelor Unite
Foto: Profimedia Images

Aproape 70.000 de „afrikaners”, sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni, şi-au manifestat interesul de a se muta în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump le-a oferit refugiu, acuzând guvernul sud-african că le încalcă drepturile şi că le expropriază abuziv terenurile, a anunţat joi Camera de Comerţ a Africii de Sud în SUA (SACCUSA), potrivit agenţiei EFE, preluată de Agerpres.

Preşedintele acestei instituţii, Neil Diamond, a călătorit în Africa de Sud săptămâna aceasta pentru a transmite ambasadei americane de la Pretoria o listă cu 67.042 de persoane care şi-au exprimat până acum interesul faţă de oferta lui Trump, potrivit presei locale.

„Mulţi dintre ei şi-au menţionat îngrijorarea legată de reforma agrară şi de modul în care consideră că sunt trataţi în ţară”, a adăugat preşedintele SACCUSA, care a precizat că majoritatea solicitanţilor au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani.

Donald Trump a dispus pe 7 februarie printr-un ordin executiv îngheţarea pe o perioadă nedeterminată a tuturor ajutoarelor oferite Africii de Sud, după ce el a acuzat guvernul de la Pretoria că a confiscat pământurile minorităţii albe afrikaner şi că a provocat prejudicii Israelului prin acuzaţia de genocid formulată de Africa de Sud în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) pentru uciderea a zeci de mii de palestinieni în războiul din Fâşia Gaza.

Preşedintele american s-a referit astfel la o lege controversată, denumită Legea Exproprierii, adoptată în luna ianuarie în Africa de Sud şi care prevede exproprierea unor terenuri considerate de interes public, fără acordarea de despăgubiri în unele cazuri.

Ordinul executiv al lui Trump, care a declanşat o criză diplomatică între Washington şi Pretoria, include şi promovarea relocării "refugiaţilor afrikaner" în SUA.

Exproprierea terenurilor, o temă foarte sensibilă în Africa de Sud, este văzută în această ţară drept un instrument de remediere a inegalităţii rasiale care persistă în pofida abolirii regimului de apartheid dintre anii 1948 şi 1994.

Potrivit unui raport guvernamental din 2017 - cel mai recent disponibil pe acest subiect - mai mult de 72% din terenurile agricole proprietate privată sunt deţinute de populaţia albă, ce reprezintă mai puţin de 8% din populaţia totală a Africii de Sud.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...