Băsescu, despre declarațiile lui Trump cu dezinfectanții: „Să-mi fi dat D-zeu un așa candidat, nici n-aș mai fi venit la dezbateri!”

Data publicării:
Traian Bpsescu razand
Traian Băsescu Foto: captură TV

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este amuzat de declarația lui Donald Trump, care se întreba retoric zilele trecute dacă nu cumva s-ar putea injecta dezinfectant în corpul bolnavilor de Covid-19. Traian Băsescu pune această zicere a liderului american pe seama presiunii generate de campania electorală din Statele Unite și spune că liderul de la Casa Albă s-a vulnerabilizat.

„În campanii, există riscul la unii, n-ar fi primul caz pe care-l văd, să-și piardă controlul. Nu cred că un om care se autocontrolează poate să dea asemenea sfaturi. Eu cred că a fost un moment în care președintele Trump, datorită tensiunii generate de campanie, și-a pierdut controlul. Va plăti scump aceste sfaturi!”, a declarat duminică seara, la Digi24, Traian Băsescu.

„Să-mi fi dat Dumnezeu un candidat care să spună asemenea prostii în cele două campanii ale mele, nici n-aș fi mai venit la dezbateri! Nu-mi mai trebuia nimic!” - a continuat râzând fostul președinte.

„Da, e o vulnerabilitate, (Donald Trump - n.r..) și-a creat o vulnerabilitate majoră”, a conchis fostul șef al statului.

Oficiali medicali din New York au anunţat că în primele ore după declarațiile lui Donald Trump, s-au confruntat cu o creștere a cazurilor de intoxicații cu dezinfectanţi.

În Statele Unite au loc alegeri prezidențiale la începutul lunii noiembrie, iar Donald Trump candidează pentru un nou mandat, avându-l drept contracandidat din partea democraților pe fostul vicepreședinte Joe Biden.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...