Biden câștigă în statul Georgia și după renumărarea voturilor și acuză iresponsabilitatea lui Trump: "Este pur și simplu scandalos"

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Joe Biden
Donald Trump și Joe Biden. Colaj foto: Profimedia Images

Renumărarea buletinelor de vot în statul Georgia a confirmat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din SUA, au anunţat joi autorităţile locale, relatează AFP.

Numărarea iniţială indica un avans al democratului de doar aproximativ 14.000 de voturi faţă de rivalul său Donald Trump, un decalaj atât de strâns încât a avut loc o numărare manuală a buletinelor de vot. Decalajul s-a micşorat uşor, Biden având acum cu puţin peste 12.200 de voturi în plus faţă de Trump.

Diferenţa dintre cei doi candidaţi este încă foarte mică şi preşedintele Donald Trump, care contestă înfrângerea sa în alegeri, poate solicita totuşi o nouă renumărare, se precizează într-un comunicat al biroului secretarului de stat al Georgiei, însărcinat cu organizarea alegerilor.

Joe Biden a denunţat "iresponsabilitatea incredibilă" a lui Donald Trump

Preşedintele ales al SUA Joe Biden a denunţat "iresponsabilitatea incredibilă" a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, care încă refuză să-şi accepte înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie, relatează AFP.

Preşedintele în exerciţiu denunţă, fără cea mai mică dovadă tangibilă, fraude masive în mai multe state şi s-a angajat într-un război de gherilă judiciar dus, într-o confuzie extremă, de avocatul său personal Rudy Giuliani.

"Cred că (americanii) asistă la o iresponsabilitate incredibilă, la mesaje incredibil de dăunătoare trimise restului lumii despre modul în care funcţionează democraţia", a spus Biden de la fief-ul său din Wilmington, Delaware.

''Este greu de înţeles cum gândeşte acest om'', a continuat el. ''Sunt convins că ştie că a pierdut şi că voi depune jurământul pe 20 ianuarie. Ceea ce face este pur şi simplu scandalos'', a spus Biden, scrie Agerpres.

La nivel naţional, Joe Biden a câştigat aproape 80 de milioane de voturi în scrutinul din 3 noiembrie, comparativ cu puţin sub 74 de milioane cât a obţinut miliardarul republican Donald Trump.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...