Bolnavă de COVID timp de 335 de zile. Femeia care deține recordul pentru cea mai lungă infecție cu SARS-CoV-2

Data actualizării: Data publicării:
femeie cu spatele care sta pe marginea patului in spital
O femeie din SUA a fost bolnavă de COVID timp de 335 de zile Foto: Profimedia Images

O femeie din Statele Unite a fost bolnavă de Covid-19 timp de aproape un an, în urma unei singure infectări cu SARS-CoV-2. Acesta este cel mai lung caz de boală, documentat de cercetători, de la începutul pandemiei. De vină ar fi sistemul imunitar slăbit al pacientei, care a avut cancer. Ea este acum vindecată.

335 de zile este recordul pentru numărul de zile în care o persoană a fost infectată cu SARS-CoV-2. Este deținut de o americancă în vârstă de 47 de ani, care a preferat să rămână anonimă, potrivit revistei științifice americane Science.

Acest record este foarte departe de media, calculată ca fiind de opt zile, în care virusul ar rămâne în organism. Unele persoane rămân pozitive la Covid-19 până la 20 de zile, în medie, după primele simptome, uneori chiar până la 37, potrivit unui studiu publicat în 22 mai în revista științifică Clinical Infectious Disease, dar rareori s-au înregistrat cazuri care să treacă dincolo de această perioadă. 

Presa a mai relatat despre cazul lui Dave Smith, un bărbat de 72 de ani din Marea Britanie, a cărui infecție a durat mai mult de 290 de zile, adică aproape 10 luni. Și tot din Marea Britanie a venit cazul lui Andrew Watts, în vârstă de 40 de ani, care a ajuns acasă după 300 de zile de spitalizare.

Una și aceeași contaminare

În cazul femeii de 47 de ani din Statele Unite, prima spitalizare, la National Institutes of Health (NIH) din Maryland, datează din primăvara anului 2020. În lunile care au urmat, au sâcâit-o o tuse persistentă și dificultăți de respirație. Când și când, a continuat să aibă nevoie de oxigen suplimentar la domiciliu. Uneori se simțea mai bine, alteori se simțea mai rău. Testele PCR ieșeau pozitive, dar medicii au crezut că sunt fals pozitive, așa cum s-a mai întâmplat în cazul altor persoane. De altfel, nivelurile de virus din corpul său erau destul de mici, abia detectabile.

Însă în martie anul acesta, încărcătura virală a crescut din nou. Medicii s-au întrebat dacă pacienta a fost reinfectată sau dacă nu și-a revenit niciodată după prima infecție. Virusologul Elodie Ghedin, care conduce laboratorul de la National Institutes of Health, și biologul specializat în informatică Allison Roder au comparat mostre ale virusului care infectase pacienta în urmă cu 11 luni cu altele prelevate recent. Ele au ajuns la concluzia că este vorba de același virus ca în infecția inițială, și nu de o nouă infecție.

Cum se explică

Potrivit cercetătorilor, sistemul imunitar slăbit al pacientei poate fi de vină pentru o infecție atât de lungă. Cu trei ani mai devreme, femeia făcuse un tratament agresiv împotriva cancerului. În urma acestui tratament, a rămas cu un nivel scăzut de celule B, celule ale sistemului imunitar care produc anticorpi și care ajută sistemul imunitar să funcționeze normal.

Deși această pacientă rămâne un caz izolat, ea nu este prima femeie care a fost infectată foarte mult timp. Anul trecut, o femeie din SUA în vârstă de 71 de ani a fost pozitivă la Covid-19 timp de 105 zile, potrivit revistei științifice Cell. Această perioadă excepțională de contagiozitate a fost explicată tot prin faptul că septuagenara era imunocompromisă, suferind de hipogammaglobulinemie dobândită, anemie și leucocitoză cronică.

Ca și în cazul femeii de 71 de ani, a cărei infecție a fost rezolvată după 105 zile, povestea are un final fericit și pentru americanca de 47 de ani, care s-a vindecat în sfârșit de Covid-19 în aprilie anul acesta. Și asta, după ce a învins cancerul în urmă cu câțiva ani.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...