Era prima zi a anului 2021 când Flaviane Carvalho a observat ceva ciudat la clienții care veniseră în restaurantul unde lucra. Păreau să fie o familie, numai că băiatul cel mare era ținut la distanță de părinții și de fratele lui mai mic, era plin de vânătăi și zgârieturi, nu i se comandase nimic de mâncare și nici măcar de băut. Copilul părea să aibă nevoie de ajutor, iar salvarea a venit grație unui bilet discret.
A fost ideea ingenioasă - și simplă - pe care a avut-o angajata restaurantului „Mrs. Potato” din Orlando, Florida. Flaviane Carvalho a stat în spatele părinților băiatului și a ținut în mână un bilet pe care îl putea vedea numai copilul și pe care scrisese mare: „Ești OK?”. Atunci când băiatul a dat din cap că nu, ea a scris un al doilea bilet în care care îl întreba: „Ai nevoie de ajutor?”. După ce copilul a dat din cap că da, Carvalho și-a sunat șeful și apoi a sunat la 911, relatează CNN.
Flaviane Carvalho a scris un bilet prin care l-a întrebat pe copilul abuzat, fără să-l vadă părinții, dacă are nevoie de ajutor Foto: captură video CNN
A sosit poliția și a interogat copilul, la acea dată în vârstă de 11 ani. Tatăl său vitreg, Timothy Lee Wilson, a fost arestat pe loc, la restaurant, iar mama băiatului, Kristen Swann, a fost arestată câteva zile mai târziu.
Ce a descoperit poliția după arestarea părinților
Ancheta a arătat că băiatul a fost ținut departe de familia sa, într-o cameră de hotel folosită pentru depozitare. Era înfometat în mod regulat, nu i se dădea nici măcar apă și a fost supus unor exerciții de tip militar și altor abuzuri. Polițiștii au găsit mai multe obiecte folosite ca instrumente de lovire a copilului.
Băiatul a fost dus la spital, unde s-a constatat că avea 9 kilograme sub greutatea normală pentru vârsta sa. Pe tot corpul avea vânătăi, în diferite stadii de vindecare.
Anchetatorii au descoperit că băiatul fusese torturat și pedepsit „cu rea intenție”. Procurorii au spus că băiatul a fost atârnat cu capul în jos de o ușă, agățat de gât și de picioare și a fost legat de un cărucior de marfă.
Salvat de la o moarte sigură
„Prin ce a trecut acest copil a fost o tortură. Sunt mamă și văzând ce a trebuit să îndure acest copil de 11 ani... e un șoc emoțional”, a mărturisit Erin Lawler, o polițistă din Orlando care s-a ocupat de caz. „Dacă doamna Carvalho nu ar fi reacționat când l-a văzut, probabil că acest băiețel nu ar mai fi fost printre noi mult timp”, a adăugat polițista.
Angajata restaurantului spune că probabil Dumnezeu a vrut să-l salveze prin ea. „Trebuie să fim atenți la nevoile oamenilor și să facem un pas în față pentru a face ceva ca să le schimbăm situația”, a declarat femeia.
Flaviane Carvalho este fericită că l-a salvat pe copilul torturat de tatăl vitreg Foto: captură video CNN
Părinții se consideră nevinovați
În ceea ce-l privește pe copilul cel mic al cuplului, în vârstă de 4 ani, în cazul lui nu au fost constatate abuzuri, dar a fost încredințat oricum serviciilor sociale.
Un juriu l-a găsit pe Timothy Lee Wilson, tatăl vitreg al băiatului torturat, vinovat de multiple abuzuri asupra minorului: sechestrare, abuz agravant asupra unui copil, neglijarea unui minor. Sentința urmează să fie pronunțată la 19 august. Inculpatul, în vârstă de 36 de ani, se consideră însă nevinovat.
Timothy Lee Wilson, bărbatul care și-a torturat copilul vitreg, a fost găsit vinovat de multiple abuzuri Foto: captură CNN
În ceea ce o privește pe mama naturală a băiatului, și ea se confruntă cu mai multe acuzații de abuzuri grave, plus omisiunea de a raporta abuzurile asupra copilului său. Și ea a pledat „nevinovată”.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.