Criză de teste COVID în perioada sărbătorilor, în SUA. Dr. Fauci anunță sfârșitul crizei cel mai devreme în ianuarie

Data publicării:
Anthony Fauci gesticulează
Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA. Foto: Profimedia Images

Dr. Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe în combaterea pandemiei de COVID-19, a dat asigurări că penuria de teste de depistare a noului coronavirus care se înregistrează în Statele Unite va fi rezolvată în scurt timp.

„Una dintre problemele actuale este că testele nu vor fi totalmente disponibile pentru fiecare mai devreme de ianuarie", a declarat Fauci pentru postul ABC.

„Dar ne ocupăm de problema testelor şi va fi reglementată foarte curând”, a adăugat el, recunoscând totodată că este nemulţumit de această problemă.

Testele sunt la mare căutare în SUA, mai ales cele care se pot face acasă, cu prilejul sărbătorilor de sfârşit de an, care se petrec în general în familie. În acelaşi timp, numărul de cazuri de COVID-19 creşte viguros din cauza propagării variantei Omicron, media anunţată duminică fiind de peste 175.000 pe zi pe ultimele şapte zile, conform Centrului american pentru controlul şi prevenirea bolilor CDC.

Preşedintele Joe Biden a anunţat săptămâna trecută achiziţia de către guvernul federal a nu mai puţin de 500 de milioane de kituri de testare ce vor fi distribuite gratuit solicitanţilor, dar abia din ianuarie, ceea ce a alimentat critici virulente la adresa Casei Albe, a cărei strategie de luptă anticoronavirus se concentrează de câteva săptămâni pe vaccinare, notează AFP, preluată de Agerpres.

Întrebată în legătură cu dificultatea de acces la teste în SUA pe 6 decembrie, la câteva zile după depistarea primelor cazuri de Omicron în State, purtătoarea de cuvânt a administraţiei Biden, Jen Psaki, s-a limitat să răspundă cu o ironie: „Ar trebui să trimitem câte un test gratuit tuturor americanilor, aşa-i?”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Cum a îngropat Guvernul creșterea pensiilor militare? De ce șansele să crească în 2025 sunt zero?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...