Doi mari producători de carne din SUA, investigați pentru a afla dacă folosesc copii migranţi la curăţarea abatoarelor

Data publicării:
anunt angajare in sua pe peretele unei fabrici
Una din companiile bănuite că exploatează copiii migranților. Foto: Profimedia

Departamentul Muncii din Statele Unite a deschis investigaţii asupra a doi producători de carne, Tyson Foods şi Perdue Farms, pentru a stabili dacă au folosit copii migranţi la curăţarea abatoarelor.

Departamentul Muncii a deschis investigaţiile după ce un articol din revista New York Times de săptămâna aceasta a arătat că astfel de copii migranţi lucrează în ture de noapte pentru contractori, în fabricile companiilor de pe coasta de est a Virginiei.

Reuters, care a preluat articolul NYT, nu a putut verifica în mod independent detaliile articolului, scrie News.ro.

Departamentul Muncii şi Tyson Foods nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters. Un purtător de cuvânt al Perdue a declarat că aceasta nu a fost informată cu privire la investigaţie, dar plănuieşte să coopereze pe deplin cu orice anchetă guvernamentală în această chestiune.

„Efectuăm un audit cuprinzător, de către terţi, privind procedurile de prevenire şi protecţie a muncii copiilor, inclusiv un audit de conformitate al contractorilor”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Purdue.

Departamentul Muncii a deschis, de asemenea, investigaţii asupra Fayette Industrial şi QSI, care desfăşoară servicii de curăţenie pentru Perdue şi, respectiv, Tyson, a spus ziarul.

QSI nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Fayette Industrial nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.

În aprilie, administraţia Biden a trimis o scrisoare companiilor din sectorul cărnii, între care Tyson şi Perdue, cerându-le să-şi examineze lanţurile de aprovizionare pentru dovezi ale muncii copiilor.

Scrisoarea a făcut parte dintr-un efort al mai multor agenţii, conduse de Departamentul Muncii, de a reduce utilizarea muncii ilegale a copiilor în toate sectoarele.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”