Analiză Donald Trump a promis 200 de acorduri tarifare, dar a obținut doar 3. Oficialii europeni anunță progrese în negocierile cu SUA

Data publicării:
Președintele american Donald Trump.
Președintele american Donald Trump. Foto: Shutterstock

La finalul primelor 100 de zile de mandat, la sfârșitul lunii aprilie, președintele Donald Trump făcea o declarație uimitoare cu privire la progresele sale în negocierile tarifare: spunea că are încheiate acorduri comerciale cu 200 de țări.  Aproape trei luni mai târziu, Trump a făcut publice doar trei dintre ele - cu China, Regatul Unit și Vietnam. CNN citează însă surse care anunță progrese în negocierile dintre SUA și UE.

Miercuri marchează ziua pe care Trump a stabilit-o, în urmă cu trei luni, ca termen limită pentru ca toate țările să ajungă la un acord sau să se confrunte cu tarife „reciproce” mai mari. De atunci, Trump a recunoscut public că amânarea aplicării tarifelor de „Ziua eliberării” până la 9 iulie nu a lăsat suficient timp pentru a negocia cu, practic, toate țările lumii, arată presa americană.

Trump se aștepta inițial să încheie mai multe acorduri comerciale până la termenul limită de miercuri, dar în ultimele săptămâni s-a convins că încheierea acestor acorduri nu se poate întâmpla mai repede, au declarat pentru CNN surse familiare cu această problemă. Acesta este motivul pentru care și-a schimbat retorica publică, în ultimele săptămâni, amenințând că va trimite scrisori, care stabilesc tarife mai mari, partenerilor comerciali ai Americii.

Trump a fost, în cele din urmă, de acord să amâne termenul limită până la 1 august, pentru a oferi țărilor care sunt aproape de o înțelegere ceva mai mult timp pentru discuții - în special Uniunii Europene, care este pe punctul de a anunța un acord comercial cu Statele Unite.

Progrese în negocierile cu UE

Negociatorii comerciali din UE și SUA se apropie de un acord-cadru, care ar stabili tarife de 10% și ar stabili parametrii pentru discuțiile comerciale extinse care vor urma, potrivit a trei oficiali familiarizați cu această chestiune, citați de CNN.

Progresele înregistrate în negocierile cu UE, în special, au reprezentat un factor-cheie în prelungirea termenului limită dincolo de 9 iulie. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a făcut referire la discuțiile cu UE, precum și la faptul că alte câteva negocieri-cheie se aflau în stadiile finale.

Trump trebuie încă să semneze orice acord final, iar discuțiile dintre cele două părți sunt în curs de desfășurare, dar oficialii au declarat că înțelegerea va fi anunțată înainte de sfârșitul săptămânii. Olof Gill, purtătorul de cuvânt pentru comerț al Comisiei Europene, a confirmat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că negociatorii comerciali ai UE poartă discuții active cu secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, și cu reprezentantul american pentru comerț, Jamieson Greer, și că se așteaptă ca un acord să fie anunțat în zilele următoare.

Photo illustration EU flag and Donald Trump - 06 Jun 2018
Negociatorii americani s-au arătat dispuși să ia în considerare industriile și produsele-cheie ale UE pentru posibile reduceri ale taxelor. Sursa: Profimedia Images

Progresul marchează o schimbare dramatică față de disprețul public de lungă durată al lui Trump în cazul UE, un punct de vedere care a servit drept fundal pentru luni de discuții comerciale frustrante, anul acesta.

Oficialii UE au informat țările membre cu privire la cadru și la procesul de negociere propus, a declarat unul dintre reprezentanții blocului comunitar, citat de CNN, adăugând că, în ciuda acțiunilor adesea divergente ale membrilor UE, acordul a fost prezentat ca fiind cea mai bună și probabil singura modalitate de a evita o escaladare dramatică a tarifelor, la 1 august.

Negociatorii lui Trump au menținut o linie dură în ceea ce privește solicitările UE de exceptare de la tarifele sectoriale deja în vigoare sau viitoare, au declarat oficialii. De exemplu, eforturile de reducere a tarifului de 25%, impus de Trump pentru autovehicule, reprezintă un punct central al discuțiilor din ultima etapă, la fel ca și eforturile de reducere a taxelor de 50% pentru oțel.

Negociatorii americani s-au arătat dispuși să ia în considerare industriile și produsele-cheie ale UE pentru posibile reduceri ale taxelor, inclusiv avioanele, băuturile alcoolice și unele produse agricole; dar ar fi nevoie de acordul final al lui Trump, au spus oficialii.

Oficialii UE s-au angajat, de asemenea, să crească semnificativ achizițiile de produse din sectorul energetic și al apărării din SUA.

În cazul în care nu se poate ajunge la un acord, UE a promis să introducă contramăsuri, care vizează exporturi americane în valoare de miliarde de dolari către blocul comunitar.

Aceste măsuri de retorsiune ar fi trebuit să intre în vigoare la 14 iulie. Nu este încă clar dacă UE va amâna această dată pentru a ține seama de prelungirea de către Trump a termenului pentru tarifele „reciproce” până la 1 august.

„Dacă nu se ajunge la un acord până la termenul stabilit, UE este pregătită să activeze contramăsuri direcționate și proporționale în apărarea interesului său legitim”, a reamintit miercuri în Parlamentul European Marie Bjerre, ministrul danez al Afacerilor Europene, menționând că răbdarea blocului comunitar are limite.

Alte acorduri sunt încă în lucru

Trump s-a arătat frustrat de lipsa progreselor în domeniul comerțului. În timpul unei reuniuni a cabinetului, de marți, el a declarat că amenințările sale tarifare au reușit să aducă partenerii comerciali la masă - dar acordurile pe care alte țări le-au oferit Statelor Unite sunt inacceptabile.

„Ei spun: «Vă vom oferi acces total și nu trebuie să plătiți niciun tarif, dar vă rugăm să nu ne percepeți taxe», iar nouă nu ne place această înțelegere”, a spus Trump. „Nu suntem de linie dură, dar este timpul ca Statele Unite ale Americii să înceapă să colecteze bani de la țările care ne jefuiesc - ne jefuiesc și râd pe la spatele nostru de cât de proști am fost”.

Trump a trimis în această săptămână mai multe scrisori prin care a stabilit noi tarife, inclusiv tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Alte acorduri au fost mai greu de obținut.

India a fost considerată mult timp drept cel mai probabil partener major care să semneze un acord-cadru cu SUA. Dar negociatorii comerciali indieni și-au înăsprit pozițiile în ultimele zile, potrivit oficialilor americani. India este, de asemenea, membră a grupului BRICS, astfel încât nu este clar ce înseamnă pentru negocierile comerciale amenințarea recentă a lui Trump de a aplica tarife de 10% țărilor BRICS.

Coreea de Sud a fost, de asemenea, considerată timp de câteva săptămâni ca având șanse de a ajunge la un acord, deși tarifele auto ale lui Trump rămân un punct-cheie de blocaj în aceste discuții.

Republican,Presidential,Nominee,Former,President,Donald,Trump,Speaks,At,A
Tarifele vor reveni la nivelurile anterioare, pe 1 august, pentru țările care nu au convenit asupra unor noi acorduri comerciale cu Statele Unite. Foto: Shutterstock

Japonia s-a îndepărtat tot mai mult de un rezultat în ultimele săptămâni, iar Trump a pus sub semnul întrebării discuțiile care păreau odată pe calea unui acord sigur. Negociatorii comerciali japonezi, care în urmă cu doar câteva săptămâni se străduiau să pregătească terenul pentru un anunț până la summitul Grupului celor Șapte de luna trecută, au transmis mesaje mult mai pesimiste în declarațiile lor publice din ultimele zile.

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a declarat marți că, în ciuda „discuțiilor serioase și sincere”, țara sa nu a reușit să ajungă la un acord, potrivit declarațiilor citate de CNN. „Regretăm profund faptul că guvernul SUA a impus tarife suplimentare și a anunțat planuri de creștere a ratelor tarifare”, a declarat Ishiba.

Indonezia, Cambodgia și Thailanda au transmis oferte substanțiale omologilor lor americani în ultimele două săptămâni, într-un efort de a trece în fruntea listei pentru un acord, și sunt candidați potențiali pentru orice înțelegere pe termen scurt în următoarele câteva zile, au declarat oficialii americani.

Brazilia și-a intensificat eforturile de a obține un acord, inclusiv discuțiile bilaterale de la sfârșitul săptămânii trecute, menite să extindă oferta anterioară de a reduce drastic tarifele la anumite produse americane, au declarat oficialii administrației SUA.

Cel mai mare blocaj în negocierile mai ample l-a reprezentat existența - sau promisa impunere - a tarifelor sectoriale ale lui Trump pentru automobile, oțel și produse farmaceutice, au declarat oficialii americani, citați de CNN.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Comediantul Ionuț Rusu, despre momentul în care a fost arestat în Ungaria: "Nu sunt foarte mândru de...
Pro FM
Giulia Anghelescu, declarație de iubire pentru Vlad Huidu, după 18 ani de relație: „Încă mă faci să râd și să...
Film Now
6 actori care nu se văd jucând rolul James Bond
Adevarul
Ucraina dezvăluie oficial noua versiune a rachetei Neptun cel lung, cu o rază de acțiune de 1.000 km
Newsweek
Pensionar de 82 ani cumulează pensie de 5000 lei cu salariu de 10000 lei. 2000 cazuri într-un județ
Digi FM
"Totul a apărut după expunerea la o femeie vaccinată". Afirmații controversate făcute de un medic, catalogate...
Digi World
Riscul ca un asteroid să lovească Pământul, la cel mai ridicat nivel înregistrat. Impactul ar putea fi de 500...
Digi Animal World
O viitoare mireasă și logodnicul ei și-au cheltuit bugetul pentru nuntă pentru salvarea câinelui: „A fost...
Film Now
Ben Affleck, furios după ce au ieșit la iveală detalii din relația pe care a avut-o cu Gwyneth Paltrow: „Se...
UTV
Britney Spears, apariție îndrăzneață pe Instagram. Artista s-a fotografiat complet dezbrăcată