Elon Musk a mers în inspecție la rivalul Boeing, din cauza întârzierii livrării noilor avioane Air Force One

Data publicării:
profimedia-0870778710
Elon Musk. Foto: Profimedia Images

Elon Musk și-a folosit noul rol în eficiența guvernamentală pentru a verifica operațiunile concurentului său, Boeing, în contextul întârzierilor de a transforma două aeronave 747 pentru următoarea generație de avioane Air Force One, a declarat marți CEO-ul Boeing, Kelly Ortberg, citat de CNN.

Într-un interviu acordat CNBC, Ortberg a spus că Boeing a discutat cu Musk, CEO-ul Tesla și al concurentului Boeing, SpaceX, precum și cu Forțele Aeriene despre ce să facă pentru a accelera livrările de avioane. care inițial ar fi trebuit să fie disponibile până în 2022, dar acum nu sunt așteptate cel puțin până în 2027, potrivit estimărilor. Boeing nu confirmă oficial o nouă dată de livrare, spunând că este în discuții cu Air Force.

„Președintele vrea avionul mai devreme, așa că lucrăm cu Elon și echipa pentru a ne gândi ce putem face pentru grăbi programul acestei aeronave”, a spus Ortberg la CNBC . El a numit discuțiile cu Musk „constructive”.

„Ei se uită la lucruri din contract sau din proces care ne încetinesc și care nu oferă plusvaloare”, a spus el.

Ortberg a spus că a vorbit și cu președintele Donald Trump. „Se concentrează foarte mult pe joburile americane”, a spus el pentru CNBC. „Construim aceste avioane în SUA și le exportăm în întreaga lume. Deci, cred că administrația va sprijini foarte mult, nu doar Boeing, ci toată industria aerospațială.”

Dar într-un apel ulterior cu investitorii, Ortberg a spus că nu a existat „nici un glonț de argint” pentru programul Air Force One, cunoscut din punct de vedere tehnic ca VC-25B. Air Force One este desemnarea doar atunci când președintele se află la bordul aeronavei.

„Mă simt mai bine cu privire la capacitatea noastră de a gestiona mai eficient performanța în 2025”, a spus Ortberg.

Musk, în calitate de șef al Departamentului de Eficiență Guvernamentală sau DOGE, are sarcina de a elimina cheltuielile guvernamentale inutile. Deși cele două avioane Air Force One depășesc bugetul cu peste 1 miliard de dolari fiecare, aceste costuri vor reveni Boeing, nu contribuabililor, ca parte a contractelor cu preț fix în baza cărora Forțele Aeriene vor plăti 3,9 miliarde de dolari pentru cele două aeronave.

Întârzierile din timpul pandemiei au limitat personalul la unitatea din Texas, unde elementele de securitate cerute de Forțele Aeriene au fost adăugate la avioanele 747. Problemele din lanțul de aprovizionare al Boeing au împins și timpul de livrare înapoi. Deja, Boeing a identificat pierderi de 2,25 miliarde de dolari pentru cele două avioane în rezultatele financiare anterioare, iar marți a primit încă o taxă de 1,7 miliarde de dolari pentru contracte militare, inclusiv pentru VC-25B, deși nu a dezvăluit cât de mult din acest cost a venit pe seama avioanelor Air Force One.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu