Fostul vicepreşedinte american Mike Pence îl acuză pe Donald Trump că i-a pus viaţa în pericol

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Mike Pence zâmbesc.

Fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump, Mike Pence, l-a acuzat pe miliardarul republican că a pus viaţa sa şi a familiei sale în pericol prin discursul lui din 6 ianuarie 2021, ziua în care a avut loc asaltul asupra Capitoliului, informează luni AFP, care citează un fragment dintr-un interviu televizat difuzat duminică.

„Cuvintele preşedintelui în acea zi, din timpul adunării (simpatizanţilor săi), au pus viaţa mea, cea a familiei mele şi a tuturor celor care erau în clădirea Capitoliului în pericol”, a criticat Pence la postul american ABC, evocând mitingul lui Donald Trump care a precedat atacul susţinătorilor săi asupra sediului Congresului american.

Mike Pence, care se afla la Capitoliu pentru a superviza certificarea rezultatelor alegerilor din 2020, a trebuit să se ascundă pentru a scăpa de protestatari, la fel ca numeroşi parlamentari din ambele tabere.

Donald Trump refuzase mult timp să-şi îndemne pe 6 ianuarie susţinătorii să iasă din clădire şi chiar îi reproşase din nou într-un tweet vicepreşedintelui său că „nu a avut curajul să facă ceea ce ar fi trebuit făcut”, respectiv să blocheze, potrivit lui, certificarea rezultatelor, alimentând astfel nemulţumirile protestatarilor.

„Acest lucru m-a înfuriat”, a spus Mike Pence, întrebat cu privire la respectivul tweet. „Cuvintele preşedintelui (Trump) erau iresponsabile şi acţiunile sale erau iresponsabile”, a continuat el, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Potenţial candidat în viitoarele alegeri prezidenţiale, Pence îşi va publica marţi memoriile, în care povesteşte între altele despre alte presiuni la care a fost supus pentru a răsturna rezultatele alegerilor din 2020, în aceeaşi zi în care Donald Trump şi-ar putea anunţa candidatura pentru 2024.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...