Gravitaţia, cea mai nouă provocare pentru astronautul Frank Rubio, după 371 de zile în spaţiu

Data actualizării: Data publicării:
rubio carat pe brate
Americanul Frank Rubio a stabilit un record pentru cel mai lung zbor spaţial american. Foto: Twitter NASA

După 371 de zile petrecute în spaţiu, un record pentru un astronaut american, Frank Rubio trebuie acum să se obişnuiască din nou cu mersul pe Terra, informează AFP.

„Mersul doare puţin în primele zile, în tălpile picioarelor şi în regiunea lombară”, a explicat acest medic şi pilot de origine spaniolă, în vârstă de 47 de ani, vineri, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston, Texas.

„Mi-am folosit partea superioară a picioarelor pentru a mă agăţa de barele de susţinere timp de un an, iar dintr-o dată, trebuie să-mi susţină întreaga greutate a corpului”, a spus el, adăugând că vertijul de care a suferit în primele zile de la revenirea pe Terra i-a trecut deja.

Frank Rubio, care a revenit pe Terra în urmă cu două săptămâni, a decolat în septembrie 2022 la bordul unei rachete ruseşti, crezând că pleacă într-o misiune clasică de şase luni, în compania a doi cosmonauţi ruşi.

Racheta Soyuz care trebuia să-i aducă înapoi pe Terra - şi care a rămas andocată la ISS pe perioada misiunii lor pentru a putea servi ca vehicul de salvare în caz de nevoie - a suferit o scurgere de lichid în decembrie, probabil în urma impactului cu un micrometeorit, notează AFP, citată de Agerpres.

Ca măsură de precauţie, agenţia spaţială Roscosmos a adus înapoi pe Terra această capsulă şi a trimis o alta, fără echipaj. Frank Rubio şi cei doi colegi ruşi au asigurat misiunea echipajului care trebuia iniţial să sosească la bordul acestei a doua capsule şi să-i înlocuiască.

„Să trebuiască să stau un an întreg înăuntru a fost o formă de tortură pentru mine pentru că ador să stau în aer liber”, a mărturisit Rubio, deşi a precizat că i-a plăcut viaţa în absenţa aproape completă a gravitaţiei de pe orbita terestră joasă, acolo unde se află ISS.

„A fost nevoie de schimbarea stării de spirit aşa că mi-am spus: «Va fi lumea mea în următoarele 12 luni, aşa că trebuie să mă obişnuiesc»”, a mărturisit el.

În urma acestui incident, a devenit americanul care a petrecut cel mai lung sejur în spaţiu, depăşind precedentul record, stabilit în 2022 de astronautul Mark Vande Hei, care a stat în spaţiu 355 de zile consecutive.

Recordul absolut pentru cel mai lung sejur spaţial este deţinut de cosmonautul rus Valeri Poliakov, cu 437 de zile.

În timpul sejurului său pe ISS, Frank Rubio povesteşte că a „reuşit să crească (...) prima roşie în spaţiu”, după care „a pus-o într-o mică pungă”, pe care... a pierdut-o.

„Am petrecut între opt şi 20 de ore din timpul meu personal ca să caut această plantă”, a povestit el adăugând: „o grămadă de lume crede pur şi simplu că am mâncat-o”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri