Joe Biden condamnă „brutalitatea absolută” a bombardamentelor ruseşti în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden susține un discurs.
Joe Biden. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a „condamnat ferm” luni valul de bombardamente ruseşti în Ucraina, dovadă a „brutalităţii absolute” a omologului său rus Vladimir Putin, soldate cu cel puţin 11 morţi şi 89 de răniţi în toată ţara, potrivit AFP.

„Aceste atacuri au ucis şi rănit civili şi au distrus ţinte nemilitare”, a denunţat liderul democrat, asigurând că acestea nu vor face decât să întărească sprijinul american pentru Ucraina şi că SUA vor continua „să impună Rusiei să plătească scump pentru agresiunea sa”.

Potrivit autorităţilor ucrainene, armata rusă a lansat luni 83 de rachete, dintre care aproximativ jumătate au putut fi interceptate. Infrastructuri energetice, dar şi ţinte civile, între care un teren de joacă pentru copii, au fost lovite.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a justificat bombardamentele „masive”, denunţând atacul „terorist” al Ucrainei împotriva podului care leagă teritoriul rus de Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014.

Aceste lovituri sângeroase, de o amploare inegalată, intervin de altfel într-un context al unor dificultăţi militare pentru Moscova, ale cărei forţe au fost obligate să se retragă recent în faţa contraofensivei Kievului în estul şi sudul Ucrainei, notează France Presse, citată de Agerpres.

„Putin este disperat din cauza înfrângerilor pe câmpul de luptă şi utilizează terorismul rachetelor pentru a încerca să schimbe ritmul războiului în favoarea sa”, a denunţat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba pe Twitter.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A vrut să pară cool, dar românii l-au taxat imediat! Gafa făcută de Nicuşor Dan de față cu partenera sa...
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Pro FM
Speak, recunoscător că nu s-a îmbogățit peste noapte când a intrat în muzică: "Cred că acum eram în pământ
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Automobilul german care făcea furori în România comunistă. „Are o sobă în spate ca să-ți țină mâinile calde...
Newsweek
Casa de Pensii gata să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor
Digi FM
Dan Alexa și Andrada, a doua lui soție, au divorțat la notar. Și-au pus fiul pe primul plan: “Custodia va fi...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Orlando Bloom, de nerecunoscut în „The Cut”. Dieta extremă ținută de actor: „Nu e ceva de încercat acasă”
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...