Joe Biden își consolidează victoria: a câștigat și în statul Arizona (proiecții media)

Data actualizării: Data publicării:
joe biden zambeste larg
Joe Biden. Foto: Guliver/GettyImages

Joe Biden a câștigat alegerile din Arizona, unul dintre statele care încă nu a încheiat numărarea voturilor de la alegerile din 3 noiembrie, prognozează CNN și institutul Edison Research, pe baza ultimelor rezultate anunțate. Aceasta ar însemna că fostul vicepreședinte mai obține 11 voturi electorale, distanțându-se și mai mult de actualul președinte Donald Trump. El ajunge la un scor de 290 de voturi electorale, în condițiile în care pentru a câștiga scrutinul erau necesare 270 de voturi.

Este abia a doua oară în 70 de ani când un democrat câștigă alegerile prezidențiale în Arizona, ceea ce reprezintă o schimbare majoră pentru acest fief consacrat al republicanilor. Este statul care ani la rândul i-a încredințat un mandat de senator lui John McCain, fost candidat la președinție, decedat în urmă cu doi ani. Donald Trump și John McCain, deși amândoi republicani, au avut însă puternice divergențe și acesta ar fi unul dintre motivele pentru care alegătorii au preferat să-i dea votul lui Joe Biden. Văduva lui John McCain l-a felicitat deja, de altfel, pe Joe Biden.

Nu este însă singura victorie a democraților în acest stat. Și fostul astronaut Mark Kelly a reușit să obțină aici un mandat de senator, învingând-o pe o apropiată a lui Donald Trump, Martha McSally.

Analiștii pun victoria democraților în Arizona și pe seama faptului că s-au produs schimbări în structura demografică: a crescut populația latino, mai înclinată să voteze cu democrații, și s-au mutat aici alegători din state mai liberale precum California și Illinois.

Joe Biden este al doilea democrat care câștigă în Arizona din 1948, când Harry Truman a fost favorit în acest stat. Bill Clinton a câștigat la limită în Arizona, în 1996, dar în următorii 20 de ani alegătorii din acest stat au votat pentru președinți conservatori. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un an de vechime. Calculul exact în funcţie de cât vrei să cumperi, în 2025
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”