Mesaj ciudat pe contul de Twitter al Comandamentului american pentru arme nucleare

Data publicării:
un militar duce o servieta mare neagra spre elicopterul air force one
Un oficial militar duce presupusa "minge de fotbal", servieta care conține codurile de lansare a armelor nucleare. Foto: Drew Angerer/ Getty Images

Un mesaj aparent criptat - compus din semne de punctuaţie şi o succesiune de litere - postat pe contul de Twitter al Comandamentului strategic al armatei americane a semănat recent confuzie, neştiindu-se dacă este vorba de vreun cod nuclear, un atac cibernetic împotriva Pentagonului sau un complot, relatează Agerpres citând France Presse.

Mesajul „;l;;gmlxzssaw” a putut fi citit duminică pe contul oficial al Comandamentului însărcinat cu controlul întregului arsenal nuclear american (Stratcom), înainte ca tweet-ul să fie șters.

mesaj-twitter-comandament-sua-arme-nucleare
Tweetul de la US Strategic Command a provocat confuzie.

În pofida eforturilor amatorilor în criptografie, mesajul misterios nu era decât o simplă „aiureală” a unui copil care preluase controlul asupra contului de Twitter al armatei americane preţ de câteva minute, a explicat Stratcom unui jurnalist al publicaţiei Daily Dot.

„Responsabilul de contul de Twitter al comandamentului militar, care se afla în telemuncă, a lăsat contul deschis şi fără supraveghere timp de câteva clipe. Copilul său cel mic a profitat de situaţie şi s-a apucat să se joace cu tastatura şi, din păcate, fără să-şi dea seama, a postat tweet-ul”, a detaliat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Stratcom.

„Nu s-a întâmplat absolut nimic rău, adică niciun fel de piratare a contului nostru de Twitter”, a adăugat el.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri