Patronul TikTok i-a adresat un mesaj video lui Donald Trump, după decizia Curții Supreme privind aplicația

Data actualizării: Data publicării:
Colaj foto: Shou Chew, CEO-ul TikTok și Donald Trump, președintele ales al SUA
Colaj foto: Shou Chew, CEO-ul TikTok și Donald Trump, președintele ales al SUA. / Surse foto: Profimedia Images

„Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Trump pentru angajamentul său de a colabora cu noi pentru a găsi o soluţie care să permită TikTok să rămână disponibilă în Statele Unite”, a declarat vineri Shou Chew, şeful aplicaţiei, într-un videoclip, privind platforma, relatează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a transmis vineri că va lua o decizie cu privire la TikTok, dar are nevoie de ceva timp pentru a analiza situaţia, după ce Curtea Supremă a SUA a aprobat intrarea în vigoare a unei legi ce ameninţă cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei reţele de socializare, dacă societatea chineză care o deţine nu vinde aplicaţia pentru SUA până pe 19 ianuarie.

Curtea Supremă a SUA a emis astăzi decizia mult-așteptată. Instanța a emis o opinie nesemnată și nu s-au remarcat divergențe.

Decizia, care a urmat avertismentelor administrației Biden că aplicația reprezenta o amenințare „gravă” la securitatea națională din cauza legăturilor sale cu China, va permite ca interdicția să înceapă duminică. Dar există o mulțime de întrebări persistente cu privire la modul în care interzicerea ar funcționa în practică, pentru că nu există niciun precedent pentru ca guvernul SUA să blocheze o platformă majoră de social media.

Și modul în care guvernul va pune în aplicare măsura rămâne neclar. În opinia sa, Curtea Supremă a recunoscut că, pentru 170 de milioane de americani, TikTok oferă „o sursă distinctă și extinsă de exprimare, mijloace de implicare și sursă de comunitate”.

Poziția lui Donald Trump

Donald Trump ceruse instanței să amâne luarea unei decizii, susținând că va găsi o soluție. De astfel, un alt semnal transmis de președinte-ales al SUA, ce urmează să fie investit luni, 20 ianuarie, în funcție, este că șeful TikTok, Shou Chew, este unul dintre invitaţii de onoare la ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales al SUA.

Totodată, într-un interviu pentru CNN, Trump a spus: „În cele din urmă, depinde de mine, așa că veți vedea ce voi face”

Citiți și: Consilier: Donald Trump va împiedica închiderea TikTok, dacă va fi un acord viabil pe masă

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. La o pensie de 598 lei i-au oprit 60 lei CASS. Sunt 400.000 cazuri
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”