Prima execuţie în Georgia, din ultimii 4 ani: Willie James Pye a fost condamnat la moarte după ce și-a violat și ucis fosta iubită

Data publicării:
Willie James Pye
Foto: Georgia Department of Corrections

Statul american Georgia a procedat miercuri la prima sa execuţie după 2020, cea a unui american condamnat în 1996 la pedeapsa capitală pentru răpirea, violarea şi uciderea fostei sale partenere, relatează AFP.

Willie James Pye, în vârstă de 59 de ani, a fost executat miercuri la ora 23:03 locală (03:03 GMT, joi), prin injecţie letală într-o închisoare din Jackson, la sud-est de Atlanta, capitala acestui stat din sud-estul ţării.

Pye nu a vrut să facă nicio declaraţie înainte de moartea sa, însă a fost de acord cu o ultimă rugăciune, a declarat Administraţia penitenciarelor din Georgia într-un comunicat.

Aceasta este cea de-a treia execuţie de la începutul anului în Statele Unite, în plus faţă de cea anulată în ultimul moment pe 28 februarie în Idaho (nord-vest), după ce soluţia letală nu i-a putut fi administrată condamnatului în termenul legal.

Willie James Pye a fost găsit vinovat pentru uciderea în 1993 a Aliciei Yarbrough, o femeie cu care avusese o relaţie de scurtă durată şi pe care a răpit-o şi apoi a violat-o alături de doi complici, între care un adolescent de 15 ani, scrie Agerpres.

Condamnarea sa la moarte a fost anulată de o curte de apel în 2021, motivul invocat fiind acela că avocatul său numit din oficiu nu i-a asigurat o bună apărare, neinvocând nici semnele sale de dizabilitate mintală, nici sărăcia şi nici abuzul pe care le-a suferit în copilărie. Însă această sentinţă a fost restabilită în 2022.

În raportul său anual publicat în decembrie, observatorul specializat Death Penalty Information Center a apreciat că majoritatea prizonierilor executaţi în 2023 în Statele Unite "nu ar fi probabil condamnaţi la moarte în prezent" din cauza problemelor lor de sănătate mintală şi a traumei lor, şi chiar a modificărilor legislative.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...