Republicanii americani acuză familia Biden de afaceri netransparente de milioane de dolari în străinătate, inclusiv în România

Data publicării:
President Joe Biden and his son Hunter Biden
Împotriva lui Hunter Biden (drepata) planează mai multe acuzații privind finanțări suspecte din țări străine, inclusiv România. Foto: Profimedia

Mai mulți congresmeni republicani au declarat miercuri că membri ai familiei preşedintelui american Joe Biden şi asociaţi ai lor au primit într-un mod total lipsit de transparenţă aproape 10 milioane de dolari din partea unor companii străine, în special chineze şi române. Acuzaţiile se înscriu într-o campanie mai veche ce vizează afacerile controversate ale lui Hunter Biden, fiul preşedintelui democrat, notează France Presse, potrivit Agerpres. Casa Albă considerădezvăluirile drept „acuzaţii nefondate şi atacuri personale”.

Dreapta îl acuză pe Hunter Biden că a profitat de numele şi relaţiile tatălui său, când acesta era vicepreşedinte al lui Barack Obama (2009-2017), pentru a încheia contracte dubioase în mai multe ţări.

Într-un raport publicat miercuri, congresmenii republicani din cadrul unei comisii parlamentare însărcinate să supervizeze executivul dau acum asigurări că şi alţi membri ai familiei, printre care fratele sau nora preşedintelui, au făcut afaceri în China sau în România.

Congresmenii se bazează pe extrase de cont obţinute datorită atribuţiilor de a ancheta ale comisiei lor şi explică faptul că apropiaţi ai lui Joe Biden au înfiinţat o reţea nebuloasă de firme pentru a disimula originea fondurilor.

Potrivit EFE, una dintre aceste firme, Robinson Walker, înfiinţată în 2008, a primit 3 milioane de dolari de la compania Cypriot, controlată de omul de afaceri român Gabriel Popoviciu, condamnat definitiv în România, în 2017, la 7 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa.

Familia Biden, acuzată că a primit bani din România

Numai în 2017, potrivit calculelor, companii chineze au transferat către familia Biden şi către labirintul său de companii „milioane de dolari”. Această cifră nu include şi plăţile dinspre Ucraina, Mexic, România, Oman, Kazahstan şi alte afaceri pe care comisia le semnalează de asemenea în această anchetă, mai scrie EFE.

„Lipsa de transparenţă ce înconjoară afacerile familiei Biden în străinătate pune probleme importante pentru securitatea naţională”, scriu congresmenii republicani.

„Pe când vicepreşedintele Biden dădea României lecţii de etică şi împotriva corupţiei, Hunter Biden primea (...) peste un milion de dolari din partea unei companii controlate de un român acuzat de corupţie”, exemplifică parlamentarii americani în raportul de miercuri.

Raportul lor nu impută nicio acţiune ilegală lui Biden şi nu stabileşte nicio legătură directă cu preşedintele american. Însă, în cadrul unei conferinţe de presă, congresmanul Byron Donalds s-a declarat convins că „Joe Biden era la curent”.

Reacția Casei Albe

Într-un comunicat, congresmenii democraţi din cadrul comisiei îşi acuză colegii republicani că „au ales informaţii eronate”.

În ceea ce priveşte Casa Albă, ea a apreciat drept „absurd” să fie acuzat Joe Biden că serveşte intereselor Chinei, „în baza unor acuzaţii nefondate şi atacuri personale”, însă fără a intra în detalii.

Afacerile şi escapadele lui Hunter Biden, care a suferit multă vreme de o dependenţă de droguri, constituie o „verigă slabă” pentru Joe Biden, care, la 80 de ani, a anunţat de curând că va candida pentru un nou mandat în 2024.

Însă preşedintele nu l-a abandonat niciodată pe Hunter Biden. „Fiul meu nu a făcut nimic rău, eu am încredere în el”, a declarat Joe Biden la începutul lunii mai, chiar dacă acesta din urmă este ameninţat de o anchetă a justiţiei federale pentru fraudă fiscală.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri