Scenariul prin care Donald Trump ar putea prelua puterea în SUA chiar dacă nu va câștiga alegerile prezidențiale (Politico)

Data publicării:
Donald Trump cu pumnul strâns
Donald Trump și aliații săi pregătesc deja un plan de atac pentru situația în care fostul președinte american va pierde alegerile din noiembrie. Foto: Profimedia Images

Cu patru ani în urmă, un președinte în funcție respins de alegătorii americani a încercat să preia puterea pentru un al doilea mandat, stârnind confuzie, conflicte și, în ultimă instanță, violențe, scrie Politico. Acum, revenirea lui Donald Trump în politică a dat naștere unui sentiment de groază în rândul oficialilor și al instituțiilor care i-au stat în cale data trecută: Ar putea acest scenariu să se repete?

Zeci de interviuri cu persoane familiarizate cu alegerile prezidențiale sau chiar implicate în acest proces dezvăluie faptul că există un consens clar: Trump ar putea încerca din nou să răstoarne rezultatul unor alegeri pe care le pierde. Ba mai mult, el și aliații lui se pregătesc deja pentru această eventualitate.

„Pericolul rămâne”, a spus Tim Heaphy, un avocat care a condus investigația împotriva eforturilor depuse de Trump pentru a submina alegerile din 2020.

Însă, 2024 nu este 2020. Calea prin care Trump ar putea să obțină ceea ce își dorește chiar și în cazul în care pierde votul este încă și mai dificilă și extremă.

În primul rând, Trump nu mai deține instrumentele cu care a amenințat acum patru ani că va da peste cap transferul de putere. În prezent, armata și Departamentul de Justiție îi raportează lui Joe Biden.

Trump are nevoie și de aliați ca să întoarcă rezultatul alegerilor în favoarea lui. Răsturnarea unei victorii a Kamalei Harris ar necesita un ajutor enorm din partea membrilor din tabăra republicană care dețin puterea în Congres și în administrațiile la nivel de stat. Unii dintre ei i-au întors spatele acum patru ani.

Trump, însă, este mai motivat ca oricând să obțină puterile și protecțiile oferite de Casa Albă: dacă va pierde, Trump se va confrunta cu o avalanșă de proceduri penale care ar putea dura pentru tot restul vieții sale. Dacă va câștiga, toate problemele sale în justiție, cel mai probabil, vor dispărea.

Așadar, ce va face Trump de data aceasta, dacă va pierde alegerile? Răspunsul politicienilor, investigatorilor, oficialilor electorali și al experților oferă o imagine în mai multe etape despre posibilul plan de atac al fostului președinte.

Cei șase pași prin care Trump ar putea ajunge la Casa Albă după pierderea alegerilor

Trump va încerca mai întâi să creeze cât mai multă neîncredere în jurul rezultatului alegerilor, lansând acuzații nefondate sau hiperbolice despre fraude electorale închipuite și va încerca să schimbe rezultatele oficiale în statele cheie.

Al doilea pas este ca Trump să convingă destui oficiali din comitatele și statele prietenoase să se opună certificării rezultatului alegerilor – o încercare zadarnică, dar care va da naștere oricum unei campanii care va pune presiune pe legislatorii republicani din Congres și la nivel de stat.

Apoi, Trump va apela la aliații lui din legislaturile statelor în care rezultatul va fi foarte apropiat ca să numească alți electori prezidențiali.

Donald Trump și Kamalla Harris
Diferența dintre Donald Trump și Kamala Harris din ultimul sondaj este în marja de eroare. Foto: Profimedia Images

Trump se va baza pe republicanii din Congresul american să îi susțină pe acești electori – sau cel puțin să îi respingă pe electorii democrați – când va trebui să autentifice rezultatul alegerilor.

Trump va încerca să se asigure că Harris nu primește cele 270 de voturi în Colegiul Electoral de care are nevoie ca să devină președinta Statelor Unite.

Acest lucru va face ca responsabilitatea pentru alegerea următorului președinte să revină Camerei Reprezentanților, acolo unde republicanii vor avea cel mai probabil destui membri care să îl aleagă pe Trump.

Amenințări și proteste violente: Trump refuză să susțină transferul pașnic de putere

Unele din ingredientele necesare pentru ca această campanie extraordinară să aibă loc sunt deja prezente. Trump face tot posibilul să pună sub semnul întrebării rezultatul alegerilor.

Trump susține că singurul mod în care ar putea să piardă cursa pentru Casa Albă împotriva lui Harris este dacă democrații trișează.

Aliații lui apropiați au amplificat deja mesajul transmis de Trump, iar mulți dintre oficialii care au stat în calea fostului președinte acum patru ani au fost înlăturați sau s-au retras din funcție, fiind înlocuiți de succesori mult mai supuși lui Trump.

În același timp, amenințările cu care se confruntă oficialii electorali și îngrijorările legate de izbucnirea protestelor violente s-au intensificat.

Cu toate că aliații lui Trump au spus că el se concentrează doar asupra câștigării alegerilor, fostul președinte a refuzat să declare public faptul că va susține un transfer pașnic de putere.

Indiferent dacă Trump va încerca sau nu să întoarcă rezultatul alegerilor din nou, un lucru este clar: în noaptea alegerilor, oricare vor fi rezultatele preliminare, Donald Trump se va declara câștigătorul alegerilor.

Din acel moment, Trump ar putea porni o campanie foarte riscantă, dar plauzibilă, de răsturnare a rezultatului legitim al alegerilor și de a ajunge la Casa Albă prin orice metode posibile.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...