Trump neagă că ar fi discutat despre asasinarea lui Bashar al-Assad

Data actualizării: Data publicării:
donald trump getty
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a negat că ar fi cerut asasinarea preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, aşa cum susţine jurnalistul Bob Woodward într-o carte.

donald trump getty
Foto: Guliver/GettyImages

Ideea „nici măcar n-a fost luată în considerare vreodată şi nici nu ar fi luată în considerare”, a declarat Trump ziariştilor de la Casa Albă, unde l-a primit pe şeicul kuweitian Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah, potrivit Agerpres.

Cartea lui Woodward intitulată „Fear: Trump in the White House” ("Teamă: Trump la Casa Albă) urmează să apară abia săptămâna viitoare, dar presa a difuzat deja fragmente. Potrivit uneia din informaţiile jurnalistului devenit celebru în urma afacerii Watergate, Trump i-ar fi spus ministrului apărării, James Mattis, că doreşte asasinarea lui al-Assad, ca reacţie la un atac chimic împotriva unor civili sirieni în aprilie 2017.

Mattis nu a negat explicit, dar comentat că „deşi în general îmi place să citesc ficţiuni, aceasta este o marcă unică a literaturii din Washington, iar sursele sale anonime nu oferă credibilitate”.

Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders, declarase încă de marţi că Woodward publică „poveşti inventate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...