Un paraşutist a scăpat cu viață după ce i s-a defectat paraşuta şi a căzut pe o casă

Data publicării:
This skydiver is jumping out of a plane in a head down position. The sun behind the diver is perfect in between the beautiful mountain scenery. Below the jumper the cloud base is sitting because it is very cold at this time a year in this area
Foto: Profimedia

Un paraşutist căruia i s-a defectat paraşuta în timpul coborârii a căzut pe acoperişul unei case din California, de unde a alunecat apoi pe pământ. Deși a suferit răni grave, a supravieţuit accidentului.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, ar avea între 30 şi 40 de ani, potrivit Departamentului de Pompieri din Oceanside, California, care a intervenit lângă Aeroportul Municipal Oceanside în urma unui apel de urgenţă primit vineri, după ora locală 17.00.

Pompierii l-au găsit pe bărbat întins pe jos între două case dintr-o zonă rezidenţială. El a primit îngrijiri medicale la faţa locului, înainte de a fi transportat cu ambulanţa la aeroport de unde a fost trimis pe cale aeriană la un spital.

Potrivit pompierilor din Oceanside, paraşutistul a suferit leziuni grave, însă acestea nu îi pun viaţa în pericol, scrie Agerpres, preluând dpa.

Parașuta nu s-a deschis complet

Bărbatul făcea parte dintr-un grup însoţit de personal autorizat de la clubul GoJump din Oceanside.

Paraşutistul s-a confruntat cu probleme după ce paraşuta sa s-a deschis doar parţial, a indicat un reprezentant al departamentului de pompieri din Oceanside, Blake Dorse.

„Ceilalţi paraşutişti care au sărit cu el au fost martori la eveniment şi au văzut că paraşuta lui nu s-a deschis corect”, a spus el.

Paraşuta a prevenit totuşi căderea lui în gol, potrivit autorităţilor. Aterizarea a fost, însă, accelerată şi necontrolată.

Incident rar

Dorse a precizat că, deşi nu este neobişnuit ca paraşutiştii să rateze aterizarea la ţintă şi să coboare în zone rezidenţiale, un astfel de incident este rar.

„Este prima dată când asist la deschiderea eşuată a unei paraşute”, a spus Dorse care lucrează în departamentul de pompieri de 17 ani.

GoJump s-a confruntat cu cel puţin alte două incidente în Oceanside în mai puţin de un an, soldate cu vătămări grave. Potrivit Coast News Group, un avion GoJump care s-a prăbuşit în iunie s-a soldat cu moartea unui pilot aflat în perioada de pregătire şi cu rănirea unui pilot experimentat. Alte două persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc în februarie anul trecut.

GoJump nu a răspuns unei solicitări de a comenta evenimentul, notează DPA/TCA.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”