Suedia anunță cel mai mare ajutor oferit Kievului de la începutul războiului. În ce va fi investită suma alocată

Data publicării:
The Kingdom of Sweden national flag with National flag of Ukraine. Grunge background
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Suedia va oferi Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de 16 miliarde de coroane, echivalentul a 1,475 miliarde de euro, cel mai mare pachet de acest fel furnizat Kievului de guvernul suedez de la începutul războiului cu Rusia.

„Dorim să transmitem mesajul că ne intensificăm sprijinul şi îi creştem forţa şi anvergura. Există motive întemeiate pentru a face acest lucru, având în vedere situaţia foarte gravă din Ucraina", a declarat într-o conferinţă de presă ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, relatează luni agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Acesta a estimat că războiul se află într-o fază „critică" şi accentul trebuie pus acum pe „susţinerea Ucrainei cât mai mult posibil pentru a avea o poziţie de forţă la negocieri".

Pentru anul în curs, a precizat acelaşi ministru, ajutorul militar oferit Ucrainei de Suedia se va ridica la circa 29 de miliarde de coroane (aproape 2,7 miliarde de euro).

Cât despre noul pachet de ajutor, cea mai mare parte a acestuia, aproximativ nouă miliarde de coroane (829 de milioane de euro), va fi folosită pentru achiziţia de noi echipamente, fabricate în principal de industria militară din Suedia şi alte ţări europene, iar acestea vor fi selectate în funcţie de nevoile armatei ucrainene.

Alte aproximativ cinci miliarde de coroane (461 de milioane de euro) vor merge către industria de apărare ucraineană şi diverse fonduri. Din diferenţa rămasă, circa o jumătate de miliard de coroane (aproape 50 de milioane de euro), va consta în donaţii de echipamente preluate din stocurile armatei sudeze.

Suedia a oferit Ucrainei de când a început războiul cu Rusia, în februarie 2022, ajutoare militare ce însumează aproximativ 80 de miliarde de coroane (7,3 miliarde de euro). La sfârşitul lunii ianuarie, când şi-a prezentat cel de-al 18-lea pachet de ajutor militar pentru Ucraina, guvernul suedez a anunţat că trece de la donarea de arme din stocurile armatei suedeze la achiziţionarea de noi arme.

La începutul lunii martie Suedia a anunţat că va dona Ucrainei 18 sisteme de artilerie mobilă Archer, după ce a donat deja Kievului opt sisteme de acest fel fabricate de industria de apărare suedeză. Printre alte echipamente oferite Kievului se mai numără 50 blindate CV90, „aproximativ zece" tancuri Leopard 2, precum şi sisteme de rachete antiaeriene.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu