Sute de părinți din Myanmar își reneagă public copiii disidenți, de teama represaliilor din partea juntei militare

Data publicării:
femei cu mască protestează în Myanmar
Protestatare anti-juntă la Yangon, în Myanmar. Foto: Profimedia Images

În fiecare zi din ultimele trei luni, 6-7 familii din Myanmar, în medie, și-au renegat public copiii și nepoții disidenți sau care s-au opus în vreo formă juntei militare care controlează această țară de peste un an, de teama represaliilor, relatează Reuters.

Familiile publică în ziarele controlate de stat declarații prin care anunță renegarea copiilor lor disidenți și ruperea legăturilor cu aceștia.

Declarațiile publice au început să apară în numere mari din noiembrie, după ce armata a anunțat că va începe confiscarea proprietăților adversărilor săi dar și că îi va aresta pe cei care îi găzduiesc pe disidenți. Ulterior, armata a organizat raiduri asupra caselor.

Folosirea familiilor activiștilor și opozanților este o tactică mai veche a armatei din Myanmar, folosită anterior la începutul anilor 2000 și la sfârșitul anilor 1980, însă de la lovitura de stat din februarie 2021, metoda a fost folosită tot mai frecvent, spune Hnin Pwint Thon, activistă la o organizație pentru drepturile omului.

Dezmoștenirea publică a membrilor familiei are o istorie lungă în cultura birmaneză și reprezintă o modalitate a oamenilor de a se feri de represalii din partea juntei militare, mai spune ea.

„Membrii familiei se tem că vor fi acuzați de infracțiuni. Nu vor să fie arestați și nu vor să dea de bucluc”, a mai spus ea.

O mai veche metodă a juntei militare birmaneze

Lin Lin Bo Bo, un fost vânzător de mașini care s-a alăturat unui grup armat de rezistență împotriva dictaturii militare, este unul dintre cei care au fost dezmoșteniți. Reuters a evaluat 570 de astfel declarații.

„Declarăm că îl dezmoștenim pe Lin Lin Bo Bo pentru că nu a ascultat niciodată de părinții lui”, se arată în declarația publică a părinților lui, San Win și Tin Tin Sow, publicată într-un ziar din Myanmar, în noiembrie.

„Camarazii mei au încercat să mă consoleze că era inevitabil ca familiile să acționeze așa din cauza presiunii. Însă am fost devastat”, spune bărbatul.

Sute de mii de oameni din Myanmar, mulți dintre ei tineri, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva loviturii de stat de acum un an. După reprimarea violentă a demonstrațiilor, unii dintre protestatari au fugit în străinătate sau s-au alăturat unor grupuri de disidență armate în părți izolate ale țării.

Cunoscute drept „Forțele de Apărare a Poporului”, aceste grupuri susțin guvernul civil răsturnat de armată în februarie 2021.

De-a lungul anului care a trecut, junta militară din Birmania a ucis în jur de 1500 de oameni și a arestat alți 12.000.

Jurnalistul So Pyay Aung, unul dintre disidenții dezmoșteniți, a filmat violențele forțeleor de ordine la un protest. După ce autoritățile au început căutarea lui, el s-a ascuns în mai multe locuri din Myanmar înainte de a fugi în Thailanda, împreună cu soția și fiica sa. A fost renegat de tatăl său în noiembrie.

„Declar că îl dezmoștenesc pe fiul meu pentru activitățile sale de neiertat împotriva voinței părinților săi. Nu voi avea nicio responsabilitate legată de el”, se arată în anunțul public făcut de tatăl său.

„Când am văzut anunțul, m-am simțit un pic trist. Înțeleg, însă, că părinții mei s-au temut și au fost supuși presiunii. S-au temut, probabil, că le va fi luată casa sau că vor fi arestați”, a spus disidentul.

Doi părinți care au publicat un anunț similar și care au fost de acord să vorbească cu jurnaliștii Reuters sub condiția anonimatului spun că scopul mesajului a fost acela de a transmite autorităților că nu trebuie să fie trași la răspundere pentru acțiunile copiilor lor.

„Fiica mea acționează în baza lucrurilor în care crede și sunt sigură că ar fi îngrijorată dacă noi am da de probleme. Știu că poate să înțeleagă ce am făcut”, a spus una dintre femeile care au publicat astfel de anunțuri.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...