Talibanii au capturat a doua capitală provincială din Afganistan în mai puțin de o zi

Data actualizării: Data publicării:
Sheberghan Airport, Afghanistan
Aeroportul din Sheberghan, oraș aflat în nordul Afganistanului. Foto: Profimedia

Talibanii au preluat sâmbătă controlul în oraşul Sheberghan, aflat în nordul țării, care devine a doua capitală provincială ce cade în mâinile rebelilor în mai puţin de 24 de ore, relatează AFP şi dpa.

"Din nefericire, talibanii au cucerit oraşul Sheberghan", a declarat, pentru France Presse, Qader Malia, viceguvernator al provinciei Jawzjan cu capitala în oraşul menţionat. Oficialul a afirmat că forţele afgane şi responsabilii "au fugit spre aeroport".

Provincia Jawzjan este fieful mareşalului Abdul Rashid Dostum, un puternic şef de miliţie uzbec cunoscut atât pentru loialitatea sa schimbătoare, cât şi pentru cruzime, notează AFP. Dacă Sheberghan rămâne în mâinile talibanilor, ar fi o nouă lovitură pentru guvernul de la Kabul, care a făcut apel recent la liderii de miliţii în încercarea de a opri avansul talibanilor.

Vineri, talibanii au cucerit o primă capitală provincială, Zaranj, aflat în sud-vest, fără o rezistenţă reală din partea forţelor afgane, ocupate să apere multe alte capitale provinciale din ţară, conform Agerpres.

Talibanii au preluat controlul asupra unor vaste teritorii rurale în ultimele trei luni şi acum au în vedere oraşele mari, încercuind deja Kandaharul şi Heratul, al doilea, respectiv al treilea oraş ca mărime din Afganistan.

Cu toate că triumful de la Zaranj, capitala provinciei deşertice Nimroz, la graniţa cu Iranul, nu are importanţă strategică, însăşi capitularea forţelor afgane este un semnal de alarmă pentru alte oraşe izolate. Mesaje difuzate de talibani pe reţelele sociale sugerează o primire mai curând călduroasă din partea populaţiei civile din Zaranj, unde criminalitatea face ravagii, dar e greu de spus dacă reacţiile văzute în aceste imagini arată un sprijin real pentru rebeli sau civilii îşi manifestă sprijinul doar din instinct de conservare.

Conform unor responsabili, rebelii i-au eliberat pe toţi deţinuţii din Zaranj. Un video difuzat pe Twitter, dar a cărui autenticitate nu a putut fi verificată arată mulţimi de oameni devastând sediul guvernului şi furând birouri, fotolii şi televizoare.

Luptele din Afganistan s-au intensificat din luna mai, atunci când forţele americane şi internaţionale şi-au început retragerea din ţară, care urmează să se încheie până la 31 august pentru soldaţii americani.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...