Teheranul a trimis divizii aeropurtate în ajutorul lui Assad, dar au fost interceptate de aviația israeliană, spune Benjamin Netanyahu

Data publicării:
F-16 Israel
Foto: Profimedia

Avioane de război israeliene au interceptat anul trecut aeronave iraniene care se îndreptau către Siria, împiedicându-le să transporte trupe destinate să-l ajute pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, aflat în dificultate la momentul respectiv, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit AP, scrie News.ro.

Declaraţiile lui Netanyahu oferă o nouă imagine asupra poziţiei Israelului în ultimele zile ale regimului Assad, un duşman de multă vreme al Israelului, care a fost înlăturat de la putere de insurgenţi în decembrie anul trecut.

În cadrul unei conferinţe organizate de Jewish News Syndicate, Netanyahu a afirmat că Iranul, rivalul de moarte al Israelului, a vrut să-l salveze pe Assad după ce a văzut că gruparea Hezbollah, susţinută de Iran, a suferit pierderi grele în luptele cu Israelul în Libanul vecin.

„Erau nevoiţi să-l salveze pe Assad„, a declarat Netanyahu, susţinând că Iranul voia să trimită «una sau două divizii aeropurtate» pentru a-l ajuta pe liderul sirian.

”Noi am împiedicat acest lucru. Am trimis câteva avioane F-16 către avioane iraniene care se îndreptau spre Damasc”, a spus el. «Au făcut cale întoarsă.»

Netanyahu nu a dat mai multe detalii.

În cadrul operaţiunilor militare din toamna trecută, Israelul a detonat sute de pagere şi walkie-talkie-uri folosite de Hezbollah, cu câteva zile înainte de asasinarea liderului grupării, Hassan Nasrallah.

Netanyahu a declarat că a grăbit atacurile asupra dispozitivelor pager după ce Israelul a aflat că Hezbollah a devenit suspicios şi a trimis unele dintre dispozitive în Iran pentru testare.

„Am spus: 'Va trebui să o facem imediat'”, a spus el.

Israelul şi un Hezbollah slăbit au ajuns la o încetare a focului în noiembrie, punând capăt unei perioade de peste un an de lupte. Forţele israeliene rămân în unele părţi din sudul Libanului.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cercul roşu cu o dungă neagră pe orizontală, în trafic? Puţini şoferi ţin cont de el
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Nu și-au permis un apartament în Marea Britanie, așa că au cumpărat un sat în Franța. Cât i-a costat
Newsweek
Unii pensionari rămân cu bani mai puțini la pensie. Când s-au pensionat? Ministerul Muncii confirmă
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”