Travis King, soldatul returnat americanilor de nord-coreeni, e acuzat de dezertare și pornografie infantilă

Data publicării:
fotografia lui travis king dată la un post tv din coreea de sud
Eliberarea sa de către Coreea de Nord, în septembrie, a urmat după săptămâni de negocieri în culise. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Armata americană l-a acuzat pe soldatul Travis King de infracţiuni care variază de la dezertare, pentru că a fugit în Coreea de Nord în iulie, până la agresiune împotriva colegilor săi şi solicitare de pornografie infantilă, potrivit unor documente judiciare verificate de Reuters, informează News.ro.

Dosarul împotriva lui King include opt acuzaţii distincte, formulate în baza Codului de justiţie militară, pregătind o bătălie juridică substanţială pentru soldatul în vârstă de 23 de ani după eliberarea sa din custodia nord-coreeană, în septembrie.

Într-o declaraţie furnizată de un purtător de cuvânt al familiei, mama lui King, Claudine Gates, şi-a exprimat dragostea necondiţionată şi a cerut ca fiului ei "să i se acorde prezumţia de nevinovăţie".

"Omul pe care l-am crescut, omul pe care l-am lăsat în tabăra de instrucţie, omul care şi-a petrecut sărbătorile cu mine înainte de a fi trimis în teren nu bea", a declarat Gates. "O mamă îşi cunoaşte fiul, iar eu cred că i s-a întâmplat ceva fiului meu în timp ce era desfăşurat militar. Armata a promis că va investiga ce s-a întâmplat la Camp Humphreys şi aştept rezultatele", a transmis femeia.

Travis King nu a explicat public de ce a fugit în Coreea de Nord

Timp de câteva săptămâni, armata americană a evitat să răspundă la întrebările referitoare la posibilitatea ca Travis King să fie supus unor măsuri disciplinare, spunând că prioritatea este să se asigure că soldatul primeşte îngrijirile corespunzătoare după ce a fost reţinut timp de două luni de Coreea de Nord.

Eliberarea sa de către Coreea de Nord, în septembrie, a urmat după săptămâni de negocieri în culise care au permis guvernului suedez să îl recupereze pe King din Coreea de Nord şi să îl ducă peste graniţă, în China, pentru a fi predat ambasadorului american.

King a fost transportat cu avionul la un spital militar din Texas pe 28 septembrie pentru evaluări medicale, inclusiv în ceea ce priveşte sănătatea sa mintală.

Detaliile sunt încă puţine despre tratamentul lui King în custodia nord-coreeană, iar soldatul nu a explicat public de ce a fugit la 19 iulie într-una dintre cele mai izolate ţări din lume.

Ce acuzații i se aduc lui King

Însă fişa de acuzaţii a armatei îl învinovăţeşte de o conduită abuzivă extinsă înainte de acel incident, inclusiv o tentativă de evadare din custodia militară americană în octombrie 2022.

King este acuzat între altele că, în iulie 2023, a solicitat unui utilizator Snapchat să "producă cu bună ştiinţă şi de bună voie pornografie infantilă". El a fost acuzat, de asemenea, de posesie de pornografie infantilă.

În plus, este acuzat de insubordonare pentru că a părăsit baza după ce s-a dat stingerea şi a consumat alcool, încălcând regulamentele armatei.

Familia lui King a angajat o echipă de avocaţi pentru a-l apăra, din care face parte Franklin Rosenblatt, care a fost principalul avocat militar al apărării în timpul procedurilor Curţii Marţiale împotriva lui Bowe Bergdahl, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei, Jonathan Franks, într-un comunicat. Bergdahl a fost un sergent al armatei care a fost deţinut timp de cinci ani de talibani după ce a părăsit postul său din Afganistan în 2009.

"Sunt recunoscătoare pentru echipa extraordinară de avocaţi care îl reprezintă pe fiul meu şi aştept cu nerăbdare ca fiul meu să aibă parte de ziua lui în instanţă", a declarat mama lui King, Claudine Gates.

King, care s-a înrolat în armată în ianuarie 2021, s-a confruntat cu două acuzaţii de agresiune în Coreea de Sud. El a pledat vinovat pentru agresiune şi distrugerea proprietăţii publice pentru că a deteriorat o maşină de poliţie în timpul unei tirade pline de înjurături împotriva coreenilor, potrivit documentelor tribunalului. În loc să plătească o amendă, King a optat pentru mai mult de o lună de detenţie în Coreea de Sud.

King trebuia deja să fie supus unor măsuri disciplinare în Statele Unite după eliberarea sa din detenţia sud-coreeană. El era în drum spre casă când s-a strecurat de pe aeroportul internaţional din Seul şi s-a îndreptat spre un grup care făcea un tur civil al zonei de frontieră dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Apoi, King a traversat graniţa în Coreea de Nord fugind. A fost luat imediat în custodia Coreei de Nord.

Astfel, cea de-a treia acuzaţie împotriva lui King a fost de dezertare. Armata a declarat că King a părăsit armata în Coreea de Sud cu intenţia de a sta departe permanent "şi a rămas astfel absent, în condiţii de dezertare, până în jurul datei de 27 septembrie 2023".

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...