Trupa ABBA nu vrea ca Trump să-i folosească melodiile la mitingurile electorale. ”Am solicitat să fie imediat eliminată”

Data publicării:
trupa abba
Trupa suedeză ABBA FOTO: Profimedia Images

Membrii grupului pop suedez ABBA i-au cerut candidatului republican la alegerile pentru Preşedinţia SUA, Donald Trump, să nu le mai folosească muzica şi videoclipurile la mitingurile sale electorale, a anunţat joi casa de discuri a formaţiei, Universal Music, citată de Reuters.

Hiturile ABBA, inclusiv „The Winner Takes It All”, „Money, Money, Money” şi „Dancing Queen”, au fost difuzate la un miting organizat de Trump şi de coechipierul său JD Vance pe 27 iulie în Minnesota, însoţite de videoclipuri, a relatat cotidianul suedez Svenska Dagbladet, care a avut un reporter la eveniment, scrie News.ro.

„Împreună cu membrii ABBA, am descoperit că au fost publicate videoclipuri în care muzica ABBA a fost folosită la evenimente Trump şi, prin urmare, am solicitat ca o astfel de utilizare să fie imediat eliminată”, a declarat Universal Music, casa de discuri a trupei. Aceasta a precizat că nu a fost acordată nicio permisiune sau licenţă campaniei Trump.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un an de vechime. Calculul exact în funcţie de cât vrei să cumperi, în 2025
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”