Turcia sprijină inițiativa SUA pentru un acord de pace Rusia-Ucraina: Va fi greu de acceptat, dar este mai bun decât războiul

Data publicării:
Hakan Fidan
Foto: Ministrul turc de externe Hakan Fidan a participat la reuniunea NATO de la Bruxelles. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a declarat vineri pentru Reuters că orice posibil acord de pace între Ucraina și Rusia va fi „greu de acceptat”, dar este preferabil alternativei care înseamnă moarte și distrugere în continuare.

Turcia, care este membră NATO, a menținut relații cordiale atât cu Kievul, cât și cu Moscova de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022. A susținut integritatea teritorială a Ucrainei și i-a oferit sprijin militar, dar s-a opus sancțiunilor impuse Rusiei.

Într-un interviu acordat în marja reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la Bruxelles, Fidan a spus că Turcia sprijină inițiativa SUA de a căuta o încheiere a războiului din Ucraina, dar că părțile sunt încă „departe” de a ajunge la un acord.

„Va fi extrem de dificil să acceptăm orice propunere”, a spus Fidan. „Dar dacă ne uităm la cealaltă opțiune, care înseamnă mai multă moarte și distrugere, cred că oricare ar fi condițiile ele vor fi mai rezonabile decât alternativa”. El a adăugat că președintele american Donald Trump „în sfârșit urmează o agendă pentru a opri războiul”.

Garanții de securitate pentru Ucraina

Întrebat despre posibile garanții de securitate pentru Ucraina, Fidan a spus că Europa nu le poate oferi de una singură fără sprijinul SUA, dar a subliniat că este necesar un factor de descurajare pentru a preveni reluarea luptelor.

„Există un efort uriaș pentru a implica din nou SUA în sprijinul de securitate pentru Ucraina”, a declarat el, referindu-se la recentele discuții dintre statele europene. De asemenea, a adăugat că „ar trebui să ne așteptăm” ca toate părțile, inclusiv Rusia, să respecte orice acord final.

Perspectiva încheierii războiului a amplificat rolul Turciei în securitatea regională, transformând-o într-un partener-cheie în restructurarea arhitecturii de securitate a Europei, în contextul în care puterile europene își consolidează propriile apărări și caută garanții pentru Ucraina în cadrul unui eventual acord de pace.

Kievul a declarat că Turcia, care are a doua cea mai mare armată din NATO, ar putea fi un garant important al securității. Ankara a spus că ar lua în considerare participarea la o inițiativă de pace, deși detaliile unei astfel de misiuni rămân neclare. Fidan a reiterat oferta Turciei de a găzdui negocieri de pace între Rusia și Ucraina, după organizarea primelor discuții în 2022.

Sancțiunile SUA asupra Turciei

Întrebat despre schimbarea dramatică a politicilor de securitate transatlantice ale lui Trump, inclusiv o apropiere de Rusia, Fidan a spus că acest lucru ar putea reprezenta o oportunitate pentru Europa de a deveni mai independentă, după „dependența uriașă” de Statele Unite de la Războiul Rece încoace.

„Dacă vedem că principalii actori nu mai sunt ostili și încep să colaboreze într-un fel, cred că mentalitatea pe care am moștenit-o din Războiul Rece, bazată pe ostilitatea dintre Statele Unite și Rusia, va suferi o schimbare majoră”, a declarat el.

Fidan, care s-a întâlnit cu secretarul de stat american Marco Rubio la summitul NATO, după o vizită anterioară la Washington luna trecută, a spus că este optimist că Trump va găsi o soluție pentru a pune capăt sancțiunilor SUA asupra industriei de apărare a Turciei.

Așa-numitele sancțiuni CAATSA au fost impuse după ce Turcia a achiziționat sisteme de apărare rusești S-400 în 2019, ceea ce a dus și la excluderea sa din programul de dezvoltare și achiziție a avioanelor de luptă F-35.

„Sancțiunile ar trebui corectate”, a spus Fidan. „Cred că domnul Trump, cu tehnicile sale de rezolvare a problemelor și echipa sa, va putea găsi o soluție.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Divorț la notar în 2025. De ce acte ai nevoie, cât e taxa, în cât timp se finalizează
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”