Ucraina anunță că poate să exporte electricitate din nou, după luni de zile de atacuri ale invadatorilor asupra infrastructurii sale

Data actualizării: Data publicării:
Fum se ridică deasupra unor turnuri de electricitate ucrainene, după un atac cu rachete al rușilor.
Fum se ridică deasupra unor turnuri de electricitate ucrainene, după un atac cu rachete al rușilor. Foto: Profimedia Images

Ucraina va putea să exporte din nou electricitate pentru prima oară în șase luni, în condițiile în care infrastructura sa energetică se recuperează după o vreme lungă de atacuri ale invadatorilor ruși, relatează BBC.

Statul agresor a pornit un asalt lung și deliberat împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei din luna octombrie a anului trecut.

Atacurile sălbatice ale rușilor au provocat căderi de curent și opriri programate ale electricității în numeroase orașe. Oameni din multe orașe ucrainene au fost obligați să stea în frig și întuneric pe parcursul iernii.

În mai multe orașe, unii civili au folosit așa-numitele „centre de rezistență”, spații special amenajate unde au putut să stea la căldură pe parcursul iernii.

Din această cauză, Ucraina a fost obligată să întrerupă exporturile sale de energie electrică, însă va putea, de acum, să reia vânzarea energiei sale în exces.

Ministrul energiei de la Kiev, Herman Halușcenko, a semnat un decret care autorizează reluarea exporturilor, deși consumul intern rămâne prioritar.

Oficialul a spus că sistemul energetic ucrainean a produs peste capacitate timp de două luni și că ucrainenii nu mai suferă de pe urma restricțiilor, în acest moment.

„Cea mai dificilă iarnă a trecut. Următorul pas este să reluăm exportul de electricitate, care ne va permite să obținem noi resurse financiare pentru reconstruirea infrastructurii noastre avariate”, a spus Halușcenko.

Oficialul ucrainean a lăudat, de asemenea, „munca titanică” a inginerilor și a partenerilor internaționali pentru repornirea sistemului.

Totuși, operatorul rețelei de electricitate, Ukrenergo, a avertizat că Ucraina nu poate să conteze pe faptul că atacurile invadatorilor s-au oprit. Sâmbătă, Ukrenergo a precizat că rușii au lansat peste 1.200 de rachete și atacuri cu drone spre infrastructura energetică a țării, pe parcursul războiului.

Conform acesteia, a fost vorba de cea mai mare încercare de a distruge sistemul energetic al unei țări europene.

Toate centralele ucrainene, termice sau hidroelectrice, au fost avariate de când rușii și-au pornit asaltul împotriva infrastructurii, menit să reducă moralul ucrainenilor. Guvernul de la Kiev a pierdut, de asemenea, o sursă uriașă de energie, ca urmare a ocupării de către invadatori a centralei de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană cu cele mai sigure autostrăzi. Aici se înregistrează cele mai puține accidente rutiere
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Tudor Chirilă critică dur componența noului Guvern. Cui trebuie să-i spună Bolojan „băi, băiatule, trebuie să...
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...