Când Pavlo Zhilin și colegii lui patrulează pe străzile din Cherkas, bărbații îi evită. Pavlo este ofițer militar care caută soldați pentru armata ucraineană. El spune că, la aproape doi ani de la invazia începută de Rusia, nu mai găsești voluntari pentru prima linie. Cei mai mulți dintre cei care au vrut să lupte sunt fie morți, fie răniți, fie încă sunt blocați pe front așteptând ca în locul lor să vină alți recruți.
Situația din orașul Cherkasy este aceeași ca în toată Ucraina, unde au dispărut entuziasmul și energia celor dornici să plece să își apare țara. Ucraina este epuizată, este concluzia unui reportaj BBC.
Povestea lui Pavlo
"Nu înțeleg. Oamenii nu se implică, parcă războiul ar fi undeva departe. Dar aceasta este o invazie la scară largă și parcă oamenilor nu le mai pasă", spune Pavlo.
Este furios din cauza indiferenței pe care o vede. "Avem nevoie ca toți să se unească, așa cum au făcut-o în prima zi. Toți erau uniți atunci, ca frații."
În Cherkasy, oamenii se avertizează pe rețelele sociale atunci când echipele de recrutare sunt în oraș și anunță ce zone să evite.
În vârstă de 24 de ani, Pavlo spune că a crescut visând să fie soldat. E în armată din februarie 2022, când trupele ruse au trecut granița. A luptat lângă Kiev, apoi Soledar în estul Donbasului, unde bătălia a fost cruntă. În prima vară, a fost mutat la Bakhmut.
"Am intrat sub tirul atacurilor. Lângă mine a căzut un obuz. Mi-am pierdut brațul. Nu a mai rămas nimic", a povestit el. A reușit să se târască sub un tufiș și a început să se roage. Soldatul recunoaște că a fost bucuros când a ajuns la spital, nu doar pentru că supraviețuise, ci pentru că în cele din urmă a ieșit din prima linie. "A fost greu acolo. Nici măcar nu pot să exprim în cuvinte."
Rănile lui Pavlo au fost grave. Brațul drept i-a fost amputat de sub umăr și încă are dureri foarte mari. De asemenea, are schije în picior.
A vrut însă să continue ca ofițer de recrutare. "Într-o zi, copiii lor vor întreba ce au făcut în timpul războiului, când bărbații se luptau. Când vor răspunde: „M-am ascuns", cum își vor mai putea privi copiii în ochi", a declarat Pavlo.
Întrebat de BBC dacă și-a pierdut prieteni în lupte, el spune că „nu a mai rămas aproape nimeni” din întreaga sa companie. "Singurii care au rămas sunt [răniți] ca mine. Ceilalți sunt morți".
Povestea lui Serghei
Când a început războiul, Serghei a fost închis și ținut într-un subsol. Lilia spune că a fost torturat pentru că a strigat sloganuri pro-ucrainene. După ce a fost eliberat, s-a înrolat ca să lupte pentru Ucraina. A fost rănit grav la Avdiivka, unul dintre picioare a fost pur și simplu sfârtecat, povestește mama lui, Lilia Saviuk, care le arată reporterilor BBC fotografiile pe care le are în telefon.
Lilia și soțul ei povestesc că sunt îngrijorați pentru soarta părinților lor, care au rămas în zonele ocupate de ruși.
„Sunăm și îi întrebăm: „E liniște?”. Toată lumea de acolo așteaptă eliberarea. Oamenii suferă de atâtea luni și nimic nu se schimbă în bine”, povestește Lilia.
Teama ei cea mai mare este însă că fiul ei, care acum e în scaun cu rotile după ce medicii au reușit să îi opereze piciorul, se va întoarce la război atunci când starea îi va permite. El i-a spus mamei lui că pe front nu sunt destui soldați și că prietenii lui au nevoie de el.
Acum, Lilia se roagă ca războiul să se termine mai repede. „Cred că și-a făcut deja datoria”, spune ea, cu ochii plini de lacrimi. „Ca mamă, este un păcat să spun asta, dar cât este în spital, pot dormi liniștit. Nu pot dormi când este în prima linie. „Așa că mă bucur că fiul meu este în spital acum, deși chiar nu ar trebui să spun asta. Mă bucur că nu este în prima linie”, adaugă ea.
La marginea oraș
Povestea lui Vladislav
La marginea orașului Cherkasy, în cimitir au apărut noi morminte ale celor care au murit în război. Ucraina își onorează eroii, dar nimic nu poate șterge durerea familiilor. Pe fiecare mormânt sunt steaguri ale Ucrainei, coroane și flori. Pe pietrele funerare sunt fotografii ale soldaților în uniformă militară.
Inna nu a putut încă să pună pe mormânt fotografia fiului ei. Vladislav Bykanov nu împlinise încă 23 de ani când a fost ucis în iunie anul trecut de o explozie a unei mine lângă Bakhmut.
„Fiul meu a murit făcând ceea ce trebuie”, spune Inna ferm, în timp ce fiica ei plânge în liniște lângă ea. "Sunt profesor și le spun mereu copiilor asta: avem dreptate, ne apărăm țara și copiii noștri. Fiul meu ne apăra. A crezut în această cauză. Și eu cred", spune Inna.
"Crezi că fiului meu nu i-a fost frică? Mi-a fost și mie frică, când a plecat. Tuturor le este frică de moarte. Dar nu e mai înfricoșător să fii înrobit de Rusia? Acum vedem moartea. Este foarte greu. Foarte greu. Dar nu există cale de întoarcere. Nu putem renunța.", adaugă femeia.
Editor : G.M.
