Ucraina vrea să-și refacă infrastructura de telecomunicaţii cu echipamente din China

Data publicării:
turn de telecomunicatii
O companie va cheltui 600 de milioane de dolari în 3 ani. Foto: Profimedia

Cel mai mare operator de telecomunicaţii din Ucraina a promis că îşi va majora cheltuielile cu o treime, pentru a reconstrui sistemele distruse de forţele ruseşti, şi pentru moment se bazează pe furnizorii chinezi de echipamente.

Kyivstar intenţionează să cheltuie 600 de milioane de dolari pentru reconstrucţie, modernizări şi servicii digitale în următorii trei ani, a spus miercuri directorul general Oleksandr Komarov într-un interviu pentru Bloomberg, potrivit Agerpres. Compania Kyivstar, deţinută de grupul olandez Veon Ltd., va utiliza echipamentele produse de firmele chineze Huawei Technologies Co. şi ZTE Corp. pentru a-şi reface infrastructura critică.

Această decizie scoate în evidenţă modul în care consecinţele invaziei ruseşti politizează modul în care companii precum Kyivstar ar putea opera în viitor. Pe măsură ce Ucraina începe procesul de aderare la UE şi NATO, companiile sale vor fi nevoite să se alăture punctului de vedere al firmelor occidentale cu privire la tehnologia chineză.

„În cazul unui înlocuiri a echipamentelor chineze pe întreaga piaţă, ar trebui să fie o viziune pe termen lung şi un plan în funcţiune, probabil şi cu un anumit sprijin financiar oferit operatorilor ucraineni”, a spus Komarov. Reducerea dependenţei de tehnologia chineză nu ar fi un proces simplu pentru Kyivstar şi cel mai probabil ar necesita un plan comun dezvoltat între Europa, SUA şi Ucraina, a adăugat Komarov.

„Avem reţele care funcţionează. Furnizăm servicii vitale”, a subliniat directorul Kyivstar.

Mulţi operatori de telecomunicaţii din UE utilizează în prezent echipamente Huawei şi ZTE, însă Comisia Europeană şi-a înăsprit poziţia faţă de cei doi producători chinezi, citând riscurile de securitate. Săptămâna trecută, Executivul comunitar a interzis echipamentele Huawei şi ZTE din sistemele oficiale ale blocului comunitar şi a încurajat statele membre şi operatorii să facă la fel.

Komarov a sugerat că, în timp, lanţul de aprovizionare al Kyivstar va face tranziţia spre furnizorii occidentali.

„Este un fel de evoluţie organică. În calitate de viitoare parte a Uniunii Europene, cu siguranţă vom respecta toate regulile şi politicile”, a spus Komarov.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”