Ucrainenii au atacat cu rachete două centrale termice controlate de Rusia în Donețk

Data publicării:
Lansator de rachete al armatei ucrainene lansează o rachetă
Lansator de rachete al armatei ucrainene în Donețk. Foto: Profimedia Images

Două centrale termice din partea controlată de Rusia a regiunii ucrainene Doneţk au fost avariate de un atac cu rachete al armatei ucrainene, transmite duminică Reuters, care citează oficiali de la Moscova şi o ştire difuzată de agenţia TASS, preluată de Agerpres.

Primele informaţii indică faptul că centralele din Zuhres şi Novîi Svit au fost lovite de rachete şi că unele persoane au suferit răni, au transmis oficialii pe conturile lor de Telegram.

Două persoane ar putea fi prinse sub dărâmături la centrala avariată Starobesheve din Novîi Svit, a relatat Tass. Potrivit oficialilor citaţi de agenţia rusă, atacul a fost întreprins cu un lansator de rachete multiple.

Nu există deocamdată comentarii din partea Ucrainei, care nu îşi asumă public responsabilitatea pentru atacuri în interiorul Rusiei sau în teritoriile controlate de Rusia în Ucraina, conform Reuters.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri