UE susține că îi este "dificil să verifice" dacă șeful Wagner chiar a murit într-un accident aviatic în Rusia

Data publicării:
evgheni prigojin
Evgheni Prigojin, „Bucătarul lui Putin”. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a anunțat joi că este ”dificil să verifice” informaţiile potrivit cărora șeful grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi murit, după prăbuşirea unui avion miercuri seara, în Rusia, relatează CNN. Un purtător de cuvânt al diplomației europene susține că, la fel ca multe alte lucruri din Rusia, este complicat de aflat dacă informația este reală, de aceea nu o comentează.

”Am văzut informaţii despre prăbuşirea avionului în care ar fi murit Evgheni Prigojin, şeful grupării Wagner, împreună cu membri ai anturajului său şi membri ai echipajului”, declară un purtător de cuvânt al diplomaţiei europene, Peter Stano.

”Dar, încă o dată, la fel ca multe alte lucruri în Rusia, este foarte dificil să verificăm acest lucru, iar de aceea nu comentăm”, adaugă el.

”Acţiunile negative” ale lui Prigojin şi Wagner sunt bine cunoscute, declară el, referindu-se la implicarea în războiul din Ucraina şi la operaţiuni în ţări din Africa.

”Oriunde au fost sau sunt prezenţi (mercenarii Wagner - n.red.), ei au lăsat în urmă o dâră de încălcări ale drepturilor omului și dreptului umanitar internaţional. Există multe lucruri pentru care nu au dat socoteală, nu au reguli clare în baza cărora operează”, denunţă el.

Operaţiunile viitoare ale grupării vor fi afectate nu doar de ”presupusa moarte a lui Prigojin”, ci şi de ”evenimentele din iunie”, când gruparea a mărşăluit către Moscova, într-o rebeliune efemeră, mai spune acesta.

Uniunea Europeană speră că ”impactul negativ” al operaţiunilor Wagner va înceta, însă este conştientă că această grupare de mercenari ”nu este legată doar de numele şefului ei”, declară Stano.

Afilierea la Kremlin a Wagner este doar una dintre numeroasele ”probleme complexe”, iar UE ”nu speculează dacă presupusa ucidere sau moarte a lui Prigojin într-un accident aviatic va avea vreo consecinţă specifică asupra activităţilor Wagner”, declară purtătorul de cuvânt al diplomaţiei europene.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Când Guvernul punea CASS la pensie, şefii din instituțiile de stat și-au mărit salariile de 5 ori
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu