Al Qaida amenință din nou Charlie Hebdo, după ce săptămânalul francez a retipărit caricaturile cu profetul Mahomed

Data actualizării: Data publicării:
charlie hebdo
Foto: Getty Images

O sută de instituții media din Franța au lansat un apel la mobilizare în favoarea libertății de expresie, după ce săptămânalul Charlie Hebdo a fost din nou amenințat de Al Qaida, după retipărirea unor caricaturi cu profetul Mahomed, informează Agerpres.

Directoarea de resurse umane al publicaţiei Charlie Hebdo, Marika Bret, a spus la începutul săptămânii că a trebuit să fie evacuată de la domiciliul său din cauza ameninţărilor considerate serioase. Între timp, are loc procesul, preconizat să dureze până la 10 noiembrie, în cazul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi, la 7 ianuarie 2015.

„După republicarea caricaturilor cu Mahomed la 2 septembrie 2020, Charlie Hebdo a fost din nou ameninţat de organizaţiile teroriste. Ameninţări care constituie o adevărată provocare în plin proces al atentatelor din ianuarie 2015. Ameninţări care merg dincolo de Charlie, întrucât vizează toate mass-media şi chiar pe preşedintele Republicii”, afirmă Laurent Sourisseau, cunoscut sub numele de Riss, directorul Charlie Hebdo, într-o declaraţie pentru France Presse.

„Ni s-a părut necesar să invităm mass-media să reflecteze la un răspuns colectiv care merită să fie dat acestei situaţii”, a spus acesta, fără a specifica natura ameninţărilor.

„Graţie unei mobilizări istorice a mass-media franceze, care publică împreună astăzi această scrisoare adresată concetăţenilor noştri, dorim să transmitem un mesaj puternic pentru a ne apăra concepţia despre libertatea de expresie dar, dincolo de aceasta, libertatea tuturor cetăţenilor francezi”, explică directorul săptămânalului, care publică această scrisoare pe pagina întâi.

„Astăzi, în 2020, unii dintre voi sunt ameninţaţi cu moartea pe reţelele sociale când expuneţi opinii. Mass-media sunt desemnate deschis ca ţinte de organizaţiile teroriste internaţionale. Statele exercită presiuni asupra jurnaliştilor francezi 'vinovaţi' că au publicat articole critice”, subliniază scrisoarea deschisă intitulată „Împreună să apărăm libertatea”.

„Întregul edificiu legal, dezvoltat timp de peste două secole pentru a vă proteja libertatea de exprimare, este atacat aşa cum nu a fost niciodată în 75 de ani. Şi de data aceasta de ideologii totalitare noi, pretinzând uneori că sunt inspirate din texte religioase”, continuă textul.

„Avem nevoie de voi. De mobilizarea voastră. De puterea conştiinţelor voastre. Trebuie ca inamicii libertăţii să înţeleagă că suntem cu toţii adversarii lor hotărâţi, indiferent de opiniile noastre diferite sau de credinţe”, îndeamnă semnatarii (presa naţională şi regională, principalele canale de televiziune, săptămânale şi posturi de radio).

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se pot vinde sau închiria părţi din proprietatea comună? Ce spune legea pentru cei care stau la bloc
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Smiley și Gina Pistol au sărbătorit doi ani de la nuntă. Mesajul ironic postat de artist pe internet: „Doar...
Film Now
Lindsay Lohan, adevărul despre spectaculoasa ei transformare de look. Secretul chipului atât de diferit...
Adevarul
Imagini sfâșietoare din cuibul unei berze. Moartea a trei pui a stârnit indignare: „De ce mai există camere?”
Newsweek
Un nou anunț despre pensii îi pune pe drumuri pe pensionari. Aceștia primesc beneficii la pensie
Digi FM
Ilona Brezoianu este însărcinată. Mesajul inedit prin care a dat vestea: "O să facem un copil cu nasu' mare"
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Miriam Margolyes, îndrăgita actriță din „Harry Potter”, și-a îngrijorat fanii: „Nu mai am mult de trăit. Nu...
UTV
Ilona Brezoianu este însărcinată! Actrița a publicat primele imagini cu ecografia bebelușului