15 state europene au primit dreptul de la UE să depășească deficitul prin cheltuielile pentru apărare. România lipsește de pe listă

Data actualizării: Data publicării:
Drapel al UE în fața sediului Comisiei Europene.
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au permis marţi unui grup de 15 state membre UE să se abată de la reglementările bugetare stricte ale blocului comunitar, majorându-şi nivelul datoriilor pentru cheltuieli în domeniul apărării.

Conform reglementărilor bugetare, statele membre UE trebuie să-şi menţină deficitul sub pragul de 3% din PIB şi datoria sub 60% din PIB, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia şi ameninţările la adresa securităţii europene au determinat ţările membre ale blocului comunitar să-şi îmbunătăţească capacităţile de apărare. Sporirea presiunilor pentru reînarmare vine într-un moment în care multe state membre UE se confruntă cu dificultăţi în investiţiile din domeniul apărării, în timp ce trebuie să respecte reglementările bugetare stricte.

Acum, UE acordă o deviere de la reglementări pentru Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Slovenia. Şi Germania a solicitat să fie exceptată, dar încă trebuie să depună la Comisia Europeană planul de buget pe termen lung, înainte de evaluarea solicitării.

Conform noii excepţii, aceste state pot cheltui suplimentar pentru apărare 1,5% din PIB, fără a fi penalizate.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost fotografiat Călin Georgescu după vizita la Broșteni. A uitat complet de dramele românilor, s-a...
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Mariah Carey, despre căsnicia cu actualul soț al Thaliei: „Uneori sunt furioasă, mi-am promis că nu voi mai...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...