A crescut numărul solicitărilor de azil în UE din partea venezuelenilor

Data publicării:
oameni saraci pe strada in venezuela
Oameni pe strada, in saracie extrema. Foto: Guliver/GettyImages

Numărul solicitanţilor de azil în Uniunea Europeană a scăzut semnificativ după valul din 2015, dar blocul comunitar se confruntă totuşi cu o creştere importantă a numărului de aplicaţii din partea persoanelor fugite din Venezuela, ţară afectată de o criză politică şi economică profundă, a transmis luni Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), potrivit Agerpres.

În 2018, au fost înregistrate puţin sub 665.000 de aplicaţii, în scădere cu 10% comparativ cu anul anterior, a precizat EASO în raportul său anual, care include cele 28 de state membre ale UE şi alte patru ţări membre ale Spaţiului Schengen - Elveţia, Norvegia, Liechtenstein şi Islanda.

Datele includ peste 20.000 de minori neînsoţiţi.

În 2015, a fost înregistrat un număr record de 1,4 milioane de aplicaţii.

Anul trecut, Germania a rămas ţara europeană unde au fost înregistrate cele mai multe solicitări de azil, circa 184.000, dar în scădere cu 17% faţă de anul precedent.

Au existat de asemenea 120.500 de aplicaţii în Franţa, 67.000 în Grecia, aproape 60.000 în Italia şi 54.000 în Spania.

Numărul din Italia a fost cu 53% mai mic comparativ cu 2017, în timp ce în Spania a fost cu 48% mai mare. Noul guvern populist din Italia a adoptat măsuri mai dure împotriva migraţiei, ceea ce ar fi putut contribui la această scădere, deşi EASO nu a comentat în mod explicit acest lucru.

Primele trei ţări de origine pentru solicitanţii de azil au fost Siria (85.000), Afganistan (47.250) şi Irak (45.565).

Venezuela se află pe locul opt pe această listă, cu 22.500 de solicitanţi, însă marchează o creştere de 55% faţă de 2017, cel mai mare avans relativ înregistrat de EASO.

Biroului European de Sprijin pentru Azil a precizat că 90% dintre solicitanţii venezueleni şi-au înregistrat cererea în Spania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor costa motorina şi benzina din 1 august? Preţurile se măresc după creşterea taxelor
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Ce mânânci influențează visele. Cercetătorii sugerează existenţa unei legături între coșmaruri şi intoleranţa...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Florin Ristei si-a oficializat relația cu Yasmin Awad pe rețelele de socializare