ANCHETĂ. Șase oameni sunt în stare critică după testarea unor medicamente în Franța

Data publicării:
test

Incidentul a avut loc într-un laborator privat din Rennes, care avea toate autorizaţiile necesare şi funcţiona de 20 de ani. Ministrul francez al sănătăţii, care i-a vizitat pe pacienţi, a venit cu explicaţii.

„Un accident de o gravitate extraordinară s-a produs în cadrul primei faze a unei testări clinice, realizate la Rennes. Şase persoane au fost internate la Spitalul Univesitar de duminică încoace. Sunt toţi bărbaţi, cu vârste între 28 şi 49 de ani. La acest moment, starea unuia dintre ei este calificată de medici drept moarte cerebrală. Ceilalţi cinci pacienţi sunt internaţi la neurologie. Deşi au grade diferite de gravitate, aceşti pacienţi prezintă manifestări neurologice similare”, a declarat Marisol Touraine.

La testele clinice au participat 90 de voluntari, perfect sănătoşi, cărora li s-a administrat substanţa respectivă în doze diferite. Toţi vor fi supuşi unor analize medicale detaliate.

Medicamentul era destinat tratării durerilor, iar iniţial, presa a anunţat că ar fi vorba de un analgezic pe bază de canabis.

Acest medicament nu conţine canabis. Nu este niciun produs sau un derivat din canabis. Acţionează la nivelul sistemelor naturale care luptă împotriva durerilor”, a precizat Marisol Touraine.

Testele au avut loc între 7 şi 11 ianuarie, iar primele simptome au apărut pe 10 ianuarie.

„Familiile sunt devastate şi mă voi asigura să primească toate informaţiile. Ceea ce s-a întâmplat este fără precedent şi impune vigilenţă maximă în cadrul anchetelor”, a adăugat ministrul francez al Sănătăţii.

Substanţa respectivă a mai fost testată de 40 de ori în toată lumea, inclusiv de nouă ori în Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Cine este apropiatul lui Viktor Orbán care pune mâna pe Napolact: influent la Moscova, UEFA și Budapesta
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale cu 10.000 lei, decisă de UE și CCR. De ce am putea avea decizii diferite?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...