Avertismentul unui avocat: Cetățenii UE vor putea fi deportați din Marea Britanie și pentru delicte minore

Data actualizării: Data publicării:
Oameni pe stradă, la Londra, în condiții de pandemie.
Foto: GettyImages

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizea un avocat specializat în imigrație, potrivit The Independent.

Regulile care permit acum expulzarea doar dacă este vorba despre cetățeni străini care reprezintă o amenințare pentru Marea Britanie vor fi întărite de la 1 ianuarie 2021, când se încheie perioada de tranziție, pentru a include și hoții de buzunare și din magazine, spune avocatul Colin Yeo.

Aceste reguli se vor aplica și cetățenilor UE, chiar dacă aceștia primesc drept de rezidență în Marea Britanie, avertizează el.

Ministerul de Interne expulza deja cetățeni UE, uneori chiar încălcând legislația europeană, dar mă aștept ca numărul cetățenilor UE care vor fi deportați să crească substanțial începând cu ianuarie 2021. Aceasta va include chiar și cetățenii UE născuți în Marea Britanie - sau aduși aici de când erau copii - dacă nu au dobândit cetățenia britanică, de exemplu, deoarece părinții lor nu vor putea dovedi că erau stabiliți în Marea Britanie la nașterea lor”, a spus avocatul.

Aceste prevederi li se vor aplica și celor aproximativ 3 milioane de cetățeni UE care sunt în proces de obținere a rezidenței în Marea Britanie.

Potrivit documentului publicat săptămâna aceasta de guvernul britanic, privind regulile de imigrație începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii străini care se află în Marea Britanie și care sunt condamnați la 12 luni sau mai mult de închisoare trebuie să fie luați în considerare pentru deportare”.

"În cazul în care condamnarea nu e mai mare de 12 luni, un infractor străin va fi în continuare luat în considerare pentru deportare în cazul în care acest lucru este spre pentru binele public, inclusiv în cazul unui comportament infracțional grav sau persistent, se arată în documentul Ministerului de Interne.

Pentru cetățenii UE care sunt protejați de acordul de retragere (a Marii Britanii din UE, semnat cu Bruxelles-ul, n.r.), normele mai dure ale Regatului Unit în privința criminalității se vor aplica infracțiunilor comise după încheierea perioadei de tranziție”, se mai arată în document.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Când Guvernul punea CASS la pensie, şefii din instituțiile de stat și-au mărit salariile de 5 ori
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu