BCE pregăteşte o „bancă de rebuturi” pentru împrumuturile care nu vor putea fi rambursate în contextul coronavirusului

Data actualizării: Data publicării:
ECB Governing Council Meets As Eurozone Slumps
Foto: Guliver / GettyImages

Banca Centrală Europeană (BCE) pregăteşte o schemă pentru a transfera credite în valoare de sute de miliarde de euro care riscă să nu poată fi rambursate din cauza crizei coronavirusului, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.

Acest proiect este destinat să protejeze băncile comerciale de un al doilea val al crizei economice provocat de pandemia de COVID-19, în situaţia în care creşterea şomajului va pune numeroase gospodării în imposibilitatea de a-şi rambursa creditele.

Potrivit surselor citate de Reuters, BCE a pus la punct un grup de reflexie pentru a analiza proiectul unei "bad bank" (-bancă de rebuturi-n.r.) iar lucrările s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Valoarea creanţelor din zona euro care sunt considerate puţin probabil să fie rambursate integral se situează deja la peste 500 miliarde de euro, incluzând aici creditele de consum, împrumuturile imobiliare sau pentru achiziţionarea unui automobil, potrivit statisticilor oficiale. Însă această cifră ar urma să crească pe măsură ce pandemia de COVID-19 îi afectează pe debitori şi ar putea chiar să se dubleze, până la 1.000 de miliarde de euro, ceea ce ar afecta bilanţul băncilor şi le-ar limita capacitatea de a acorda noi împrumuturi.

Autorităţile de la Berlin se opun de mai mulţi ani acestei scheme

Una dintre sursele citate de Reuters susţine că în ultimele săptămâni noul preşedinte al BCE, Christine Lagarde, s-a consultat cu bancheri şi oficiali ai Uniunii Europene cu privire la o schemă de tip "bancă de rebuturi", un proiect care a fost discutat şi respins în urmă cu doi ani.

Însă pentru ca această schemă să vadă lumina zilei este nevoie indispensabilă de sprijinul Germaniei, prima economie a zonei euro. Însă autorităţile de la Berlin se opun de mai mulţi ani acestei scheme, respingând orice idee care se bazează pe responsabilitatea partajată cu privire la datorii.

Sursele subliniază că una dintre pistele analizate vizează implicarea Mecanismului European de Stabilitate (MES), al cărui rol este furnizarea de ajutor financiar pentru ţările din zona euro sau băncile în dificultate, în calitate de gestionar al acestei "bănci de rebuturi". Această structură ar emite obligaţiuni pe care băncile comerciale le-ar achiziţiona în schimbul portofoliilor de credite nerambursate.

Chiar dacă în prezent ţările europene se concentrează pe lansarea planului de 750 miliarde euro destinat ajutării economiilor lovite de COVID-19, ideea unei "bănci de rebuturi" şi schema concepută de BCE ar putea fi pusă în discuţie de guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe la finele acestui an.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Au intrat primele pensie pe card. La ce oră virează banii banca BCR, BRD, Raiffeisen, CEC, ING, BT?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu