Boris Johnson a început mandatul cu o gafă. Noul premier a dezvăluit ce i-a spus regina Elisabeta a II-a

Data actualizării: Data publicării:
David Cameron Continues His Cabinet Reshuffle
Foto: Guliver/GettyImages

Jurnaliștii britanici scriu că noul premier și-a început furtunos mandatul. A schimbat 17 miniștri în doar cinci ore de la preluarea funcției. Din noul cabinet de la Londra fac parte câțiva dintre cei mai înfocați susținători ai despărțirii Regatului de Uniunea Europeană.

Cea mai dramatică primă pagină aparține Edinburgh Evening News, un ziar scoțian. Au pus o fotografie amenințătoare cu trăsnete și textul „Țara trebuie să se pregătească pentru pagube și probleme”.

Imediat dedesubt, cu mesajul sarcastic: „în altă ordine de idei, fără legătură”, a fost publicat anunțul: „Boris e prim-ministru”.

Boris Johnson este atacat și de jurnaliștii de la Daily Mirror, care îl numesc inept și spun că a făcut deja prima gafă a mandatului. A dezvăluit ce i-a spus Regina la întâlnirea privată în care l-a numit premier: „Nu știu cine și-ar dori această funcție”.

The Telegraph are pe prima pagină poza primului pas al lui Boris Johnson în Downing Street și un citat din discursul noului premier „Cei care au pariat împotriva Marii Britanii vor pierde și cămașa de pe ei”.

Boris începe o nouă eră”, a titrat Daily Express, care a menționat că noul premier și-a pus deja amprenta asupra guvernului, în care a făcut numeroase schimbări.

A tras cu toate armele”, a scris și Daily Mail, care a numit restructurarea guvernului, care a lăsat 17 miniștri fără funcții, drept „o baie de sânge”. Într-un colț, apare și o fotografie a iubitei lui Boris Johnson, care a venit într-o rochie roz să asiste la primul lui discurs ca premier.

După-amiaza lui Johnson de carnaj în cabinet”, a notat și The Times despre remanierea masivă făcută în primele cinci ore de mandat.

Susținătorii Brexitului au preluat conducerea” a titrat și ziarul i, care folosește o poză cu Boris Johnson în fața celebrei uși negre de la Downing Street. Ziariștii au amintit că noul premier și-a dat afară din cabinet criticii și că a umplut locurile cu oameni care susțin cele mai dure variante de Brexit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri