Boris Johnson scapă de o anchetă penală privitoare la un presupus conflict de interese

Data publicării:
boris johnson, premierul marii britanii
Foto: Guliver/Getty Images

Premierul britanic Boris Johnson nu va face obiectul unei anchete penale cu privire la subvenţii acordate unei femei de afaceri americane de care era apropiat, a anunţat joi Biroul independent pentru comportamentul poliţiei din Regatul Unit (IOPC), potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Acest caz, care a fost dezvăluit toamna trecută, a arătat legăturile strânse dintre liderul conservator britanic şi Jennifer Arcuri, fost manechin, devenită ulterior om de afaceri în domeniul tehnologiilor avansate. Arcuri a beneficiat de finanţări publice în perioada în care Boris Johnson a fost primar al Londrei (2008 - 2016) şi un acces privilegiat la misiuni oficiale în străinătate.

Boris Johnson a dezminţit că ar fi comis vreo ilegalitate şi a refuzat să confirme că a avut o legătură cu Jennifer Arcuri.

IOPC a fost sesizat pentru a evalua dacă în acest dosar se impune lansarea unei anchete penale contra fostului primar al Londrei.

După examinarea a ''900 de documente'' şi mesaje pe e-mail trimise timp de opt ani în legătură cu aceste suspiciuni, IOPC a estimat că nu trebuie deschisă o anchetă penală.

''Nu am găsit nicio dovadă care să indice că domnul Johnson ar fi influenţat virarea de fonduri de sponsorizare către domnişoara Arcuri sau că ar fi influenţat sau jucat un rol activ pentru a asigura participarea sa la misiuni comerciale'', a declarat într-un comunicat directorul general al IOPC, Michael Lockwood. În schimb, IOPC a estimat că există elemente care sugerează că oficialităţi care au luat decizii privind fondurile respective ''credeau că există o legătură apropiată între domnul Johnson şi domnişoara Arcuri, ceea ce le-a putut influenţa hotărârile''.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a salutat anunţul IOPC. ''Salutăm faptul că această plângere motivată politic a fost respinsă. Astfel de afirmaţii supărătoare legate de un comportament inacceptabil în exercitarea funcţiei au fost neadevărate şi nefondate'', a spus oficialul.

Acesta a adăugat că o analiză făcută de Agenţia guvernamentală de audit intern arată că pretenţiile susţinute de Partidul Laburist au fost false. ''Considerăm că această chestiune a fost o pierdere de timp pentru poliţie'', a menţionat purtătorul de cuvânt citat.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu