Boris Johnson se opune unui referendum pentru ieșirea Scoției din Regatul Unit

Data publicării:
boris johnson gesticuleaza intr-un interviu
Boris Johnson nu este bine văzut în sondaje și ar putea pierde locul său din Parlamentul britanic. Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson şi-a reafirmat duminică opoziţia faţă de organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, dorit cu înflăcărare de şefa guvernului scoţian, care vrea ca Scoţia, odată independentă, să adere la Uniunea Europeană, transmite Agerpres.

"Din experienţa mea, referendumurile din această ţară nu sunt evenimente deosebit de fericite", a declarat Boris Johnson pentru BBC, făcând aluzie la diviziunile profunde provocate de referendumul din 2016 pentru ieşirea Marii Britanii din UE, câştigat cu 52% de tabăra pro-Brexit, relatează AFP.

În 1975, britanicii au fost consultaţi cu privire la menţinerea ţării lor în CEE (Comunitatea Economică Europeană). Patruzeci şi unu de ani distanţă pare "un decalaj bun", a spus Boris Johnson. Pentru liderul conservator, referendumurile ar trebui să fie permise doar "o dată într-o generaţie".

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a declarat sâmbătă că speră că Scoţia îşi va obţine independenţa şi că va putea "să se alăture" Uniunii Europene, subliniind că Brexit-ul s-a făcut contrar voinţei scoţienilor, care s-au opus în majoritate (62%) acestui pas la referendumul din 2016.

Ea şi-a exprimat din nou determinarea de a organiza un nou referendum privind independenţa Scoţiei, după cel pierdut de tabăra sa în 2014, atunci când 55% dintre scoţieni au votat împotrivă.

Însă decizia de a organiza un astfel de referendum îi revine prim-ministrului britanic Boris Johnson, care refuză cu fermitate. Totuşi, o victorie detaşată a Partidului Naţional Scoţian (SNP, pro-independenţă, condus de Nicola Sturgeon) la alegerile locale din mai anul viitor ar întări presiunea asupra Londrei pentru acceptarea unei noi consultări populare.

Potrivit ultimului sondaj realizat de institutul Savanta ComRes pentru ziarul The Scotsman la jumătatea lunii decembrie, 58% dintre scoţieni susţin acum o ruptură fără precedent cu Regatul Unit.

Citește și: După Brexit, Regatul Unit riscă să devină Regatul Destrămat. Scoţia şi Irlanda de Nord, tot mai aproape de UE, tot mai departe de UK

Sondaj: Johnson şi-ar putea pierde funcția de parlamentar şi majoritatea absolută la următoarele alegeri

Prim-ministrul britanic Boris Johnson ar pierde majoritatea absolută şi chiar propriul loc dacă ar avea loc acum alegeri generale în Regatul Unit, la care nici conservatorii, nici laburiştii nu ar câştiga o majoritate absolută, potrivit rezultatului unui sondaj publicat duminică de compania Focaldata, preluat de Reuters şi EFE.

Sondajul oferă prima vedere detaliată a percepţiei publice a modului în care premierul Johnson a gestionat negocierile dificile post-Brexit cu Uniunea Europeană şi criza coronavirusului, cu peste 50.000 de cazuri zilnice de COVID-19, conform Agerpres.

Conservatorii ar pierde, potrivit sondajului, 81 de locuri, evaporând majoritatea celor 80 pe care le-au câştigat la urne la ultimul scrutin, în 2019. Primul-ministru ar risca să-şi piardă propriul loc din circumscripţia Uxbridge And Ruislip South, la vest de Londra.

Partidul Conservator aflat la guvernare ar câştiga 284 de locuri, iar laburiştii - principalul grup de opoziţie - ar avea 282 de parlamentari.

În ceea ce priveşte procentajul voturilor, laburiştii ar fi în faţă, cu 37,7% din voturi; conservatorii ar primi 35,6% din sufragii; Liberal-Democraţii 8,7% şi Partidul Verde 6,9%.

Partidul Naţional Scoţian, care doreşte să se desprindă de restul Regatului Unit, se anticipează că ar câştiga 57 din cele 59 de locuri din Scoţia, ceea ce înseamnă că partidul ar putea juca un rol crucial în formarea următorului guvern.

Sondajul arată, de asemenea, că torii ar pierde locuri în enclave din nordul Angliei, care, în pofida faptului că au fost în mod tradiţional laburiste, şi-au schimbat loialităţile în 2019 pentru a-i sprijini pe conservatori, devenind cheia majorităţii absolute a lui Johnson.

Johnson a obţinut anul trecut o victorie electorală răsunătoare care i-a permis să scoată definitiv Marea Britanie din Uniunea Europeană, după aproape jumătate de secol de legături strânse, aminteşte Reuters. Dar premierul poate fi evaluat din ce în ce mai mult de răspunsul guvernului la pandemia de coronavirus, care a ucis deja peste 74.000 de oameni şi a zdrobit economia.

"La un an de la victoria extraordinară în alegerile generale, este clar că torii au deja mult de lucru dacă vor să reproducă succesul din 2019 în alegerile viitoare", a comentat Justin Ibbett, fondatorul Focaldata.

Peste 22.000 de persoane au fost chestionate în decurs de patru săptămâni în decembrie, circumscripţie cu circumscripţie, în cadrul acestui sondaj realizat de compania de profil Focaldata şi publicat de Sunday Times.

La aflarea datelor sondajului, susţinătorii conservatorilor au comentat pe reţelele de socializare că ancheta socială a fost efectuată înainte ca acordul Brexit să fie anunţat pe 24 decembrie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri