Brexit: Guvernul britanic suferă a doua înfrângere

Data actualizării: Data publicării:
Conservative Leader Theresa May Addresses Party Conference
Foto: Guliver/Getty Images

Camera Lorzilor a aprobat marți un nou amendament la proiectul de lege care îi conferă premierului britanic, Theresa May, puterea de a lansa negocierile cu Uniunea Europeană cu privire la ieșirea Marii Britanii din forul comunitar (Brexit), reclamând un vot al Parlamentului de la Londra asupra rezultatului final al negocierilor cu UE, transmit agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Conservative Leader Theresa May Addresses Party Conference
Foto: Guliver/Getty Images

Cu 366 de voturi pentru și 268 contra amendamentului, guvernul condus de doamna May a suferit o a doua înfrângere în cadrul procesului de adoptare a textului în camera superioară, după cea de săptămâna trecută când aceasta a aprobat un prim amendament în vederea protejării drepturilor cetățenilor UE în Regatul Unit, notează EFE.

Premierul Theresa May a declarat clar că dorește ca proiectul de lege (privind Brexitul — n.r.) să fie votat fără alte amendamente, a precizat marți purtătoarea de cuvânt a șefei executivului britanic, potrivit Reuters.

''A fost foarte clară atunci când a spus că vrea ca proiectul neamendat să fie votat. Este o lege simplă cu un scop — acela de a da guvernului puterea de a declanșa articolul 50'', a spus ea, cu referire la articolul specific din Tratatul de la Lisabona ce marchează începerea tratativelor privind ieșirea unei țări din UE.

Premierul britanic le-a promis deja parlamentarilor un vot pe baza unei acceptări sau a unei respingeri a ofertei Bruxellesului, ceea ce înseamnă că, dacă ei resping proiectul de acord, Regatul Unit va ieși din UE fără niciun acord. Dar detractorii săi se tem că aceasta ar putea provoca un haos economic și juridic, deoarece toate acordurile și contractele comerciale dintre Londra și blocul comunitar ar deveni caduce peste noapte.

Membrii non-aleși ai camerei superioare a parlamentului au adoptat miercurea trecută, cu 358 de voturi ''pentru'' și 256 ''împotrivă'', un prim amendament destinat protejării drepturilor a trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Regatul Unit. Votul a întârziat cu o săptămână adoptarea textului care permite lansarea procedurii de ieșire din Uniunea Europeană, deoarece el antrenează o nouă examinare a proiectului de lege de către deputați, care l-au adoptat în primă lectură cu 494 de voturi ''pentru'' și 122 ''împotrivă''.

Aceste amendamente exclud astfel posibilitatea lansării negocierilor cu Bruxellesul în această săptămână, deoarece Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic) trebuie să examineze din nou textul, probabil la 13 martie.

Premierul Theresa May intenționează să declanșeze articolul 50 până la sfârșitul lui martie, termen pe care ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, l-a confirmat vineri, la Bratislava.

La finalul lunii ianuarie, șefa executivului de la Londra sublinia că rezultatul referendumului privind apartenența Marii Britanii la UE nu a fost o decizie de autoizolare a țării sale, întrucât istoria și cultura acesteia sunt profund racordate la restul lumii. ''Suntem o țară europeană și mândră de moștenirea noastră europeană comună. Dar, suntem întotdeauna o țară care privește dincolo de Europa către restul lumii. Iată de ce suntem una dintre țările cu cea mai mare diversitate rasială din Europa'', afirma May.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion, demonstrație de putere în fața străinilor. Ce le-a promis liderul AUR
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Ella, fiica lui John Travolta, omagiu emoționant adus lui Kelly Preston, de Ziua Mamei. Actrița s-a stins din...
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui...
Newsweek
OFICIAL 2.000.0000 pensionari iau 700 lei în plus la pensie după 1 iulie. Ce poți plăti cu ei?
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise cheltuie sume uriașe pentru a o impresiona pe Ana de Armas: „A plătit peste 8.600 de lire doar ca...
UTV
Robbie Williams i-a cântat în genunchi Mădălinei Ghenea, la petrecerea unui miliardar italian