Ciucă, anunț important pentru românii din Spania: Începând din acest an pot avea dublă cetăţenie

Data actualizării: Data publicării:
ciuca in spania
Nicolae Ciucă s-a întâlnit în Spania cu omologul său, Pedro Rollan Ojeda. Foto: Facebook

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie, a afirmat, luni, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său spaniol, Pedro Rollan Ojeda, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Regatul Spaniei.

„Vizita în Spania a început astăzi cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună, putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale. Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care preşedintele Senatului Spaniei vorbeşte despre românii stabiliţi aici”, a scris Ciucă pe Facebook,potrivit Facebook.

Potrivit preşedintelui Senatului, „comunitatea românească din Spania are o vastă experienţă de muncă, este o resursă de înaltă calificare şi are o mentalitate occidentală”.

„Ca urmare a demersurilor pe care le-am iniţiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia şi Franţa”, a precizat Ciucă.

El a mai menţionat că s-a întâlnit şi cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, discuţiile vizând oportunităţile de colaborare dintre cele două ţări în domeniul industriei de apărare.

„În întâlnirea pe care am avut-o, ulterior, cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, am discutat despre oportunităţile de colaborare dintre ţările noastre în domeniul industriei de apărare. Cunosc potenţialul în fabricarea de armament şi muniţie, vehicule blindate şi material explozibil. Şi cred că avem acum ocazia de a iniţia colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România şi Spania”, a mai scris Ciucă.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său spaniol, Pedro Rollan Ojeda.

Din delegaţia condusă de Nicolae Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ion Iliescu şi-a luat rămas bun pentru totdeauna! Anunţul despre secretul fostului preşedinte a fost...
Digi FM
Cât câștigă camerista lui Mihai Trăistariu? Salariul surprinzător pe care i-l oferă pentru câteva ore de...
Pro FM
Anii '90 s-au întors. Hailey Bieber, „impecabilă” în rochie mini, geacă de piele și pantofi cu toc. „Ce soție...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Homofobia la români, scrisă în ADN. Un sociolog explică de ce nu suntem pregătiți să renunțăm la...
Newsweek
900.000 de pensii contributive cresc cu 500 lei. Pensiile speciale, majorate cu 1.000 lei. De ce?
Digi FM
VIDEO Șofer de autobuz din Iași, lovit cu pumnul de un călător recalcitrant care bea și țipa în mijlocul de...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă