Conferinţă de pace la Berlin privind Libia: Acord pentru respectarea embargoului asupra armelor şi încetarea ingerinţelor străine

Data actualizării: Data publicării:
BERLIN, GERMANY - JANUARY 19: Participants, including (from L to R, first row) British Prime Minister Boris Johnson, Turkish President Recep Tayyip Erdogan (3rd from L), French President Emmanuel Macron, German Chancellor Angela Merkel, United Nations Secretary-General Antonio Guterres, Russian President Vladimir Putin and Egyptian President Abdel Fattah el-Sisi, as well as U.S. Secretary of State Mike Pompeo (C, 2nd row), and Italian Prime Minister Giuseppe Conte (2nd row, 2nd from R) pose for a group photo at an international summit on securing peace in Libya at the Chancellery on January 19, 2020 in Berlin, Germany. Leaders of nations and organizations linked to the current conflict are meeting to discuss measures towards reaching a consensus between the warring sides and ending hostilities. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)
Foto: GettyImages

Liderii principalelor ţări afectate de conflictul din Libia s-au angajat duminică să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite, şi să renunţe la orice „imixtiune” străină în conflict.

Unsprezece ţări, între care Rusia şi Turcia, au convenit la o conferinţă desfăşurată la Berlin sub egida ONU că nu există o „soluţie militară” la acest conflict, care a sfâşiat Libia de aproape 10 ani, a declarat cancelarul german Angela Merkel după o jumătate de zi de discuţii.

Participanţii au solicitat, de asemenea, o încetare a focului reală şi permanentă pe teren, care s-a lăsat aşteptată în pofida intrării în vigoare pe 12 ianuarie a unui armistiţiu fragil între beligeranţi.

Pentru a asigura respectarea efectivă şi de durată a sfârşitului ostilităţilor, vor fi organizate curând întâlniri inter-libiene între reprezentanţii militari ai celor două tabere. O invitaţie va fi lansată „în zilele următoare”, a dat asigurări Antonio Guterres, secretarul general al ONU, potrivit Agerpres.

Pentru a consolida încetarea focului, ONU a cerut celor două tabere rivale să formeze o "Comisie militară" formată din zece ofiţeri, câte cinci de fiecare parte. Misiunea acestei comisii va fi să definească pe teren mecanismele de implementare a încetării focului.

Participanţii au convenit, de asemenea, să respecte cu stricteţe embargoul asupra armelor şi că „acest embargo va fi controlat mai strict decât înainte”, a explicat cancelarul german într-o conferinţă de presă comună cu Antonio Guterres şi trimisul ONU în Libia, Ghassan Salame.

Embargoul a fost decretat în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite, dar a rămas în mare parte literă moartă.

„Am asistat la o escaladare a conflictului. În ultimele zile a atins o dimensiune periculoasă”, a spus Guterres, subliniind „riscul unei escaladări regionale reale”.

Turcia vs. Rusia, în Libia

Un alt punct sensibil al conflictului: intervenţiile mai mult sau mai puţin directe ale ţărilor străine în acest conflict.

„Toţi participanţii s-au angajat să renunţe la ingerinţele în conflictul armat sau afacerile interne ale Libiei”, a spus Guterres.

De asemenea, Angela Merkel le-a mulţumit participanţilor, printre care liderii Rusiei şi Turciei, pentru „o atmosferă foarte constructivă” în timpul discuţiilor. Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că negocierile au găsit „cheia cu care putem rezolva conflictul din Libia”.

Turcia sprijină militar guvernul Fayez al-Sarraj de la Tripoli, iar Rusia, în pofida negărilor sale, este suspectată de sprijinirea liderului forte din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar.

Libia se află în criză încă de la răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011. În ultimele luni, un război civil a escaladat între premierul Fayez al-Serraj recunoscut internaţional şi comandantul rival Khalifa Haftar. De la reluarea luptelor dintre taberele rivale din Libia în aprilie 2019, peste 280 de civili şi 2.000 de combatanţi au fost ucişi şi, potrivit ONU, peste 170.000 de locuitori au fost strămutaţi.

Editor: G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...