Crimeea – nu aparține Rusiei și nu a fost dată uitării

Data publicării:
lidington

Teritoriul a fost pur și simplu confiscat. Prin anexarea ilegală a Crimeei, prin încălcarea integrității sale teritoriale și prin destabilizarea continuă a estului Ucrainei, Rusia a încălcat orice reguli internaționale. Nu recunoaștem și nu vom recunoaște anexarea forțată a Crimeei de către Rusia.

Nu vom trece cu vederea nici suferințele celor afectați de agresiunile Rusiei, așa cum sunt minoritățile etnice din Crimeea și în special numeroasa comunitate de etnici tătari care au avut de suportat greul consecințelor abuzurilor de care Rusia se face reponsabilă. Zece mii de etnici tătari din Crimeea și-au părăsit patria începând cu martie 2014.

Anexarea Crimeei de către Rusia a încălcat numeroase angajamente internaționale, inclusiv prevederi ale cartei ONU, Actul final al OSCE de la Helsinki și Tratatul din 1997 încheiat cu Ucraina cu privire la statutul și condițiile privind flota în Marea Neagră.

Astfel de acțiuni subminează securitatea Europei însăși: o securitate care a fost atent construită pe baza înțelegerii reciproce, a încrederii și a regulilor agreate de comun acord. Tocmai de aceea trebuie să menținem o poziție fermă față de comportamentul periculos al Rusiei și să oferim răspunsul sever și strategic pe care îl cere această provocare.

Acest răspuns presupune un nou impuls dat angajamentelor noastre pentru o prezență extinsă a NATO în Europa de Est la Summitul de la Varşovia.

Totodată, presupune susținerea sancțiunilor împotriva Rusiei şi menţinerea presiunii necesare pentru ca Rusia să își schimbe abordarea.

Și înseamnă oferirea de sprijin practic și politic pentru acele state care resimt efectele destabilizării și interferențelor din partea Rusiei.

Trebuie să trimitem un mesaj, simplu, clar și unitar – nici un stat, indiferent de mărimea lui nu poate să încalce in mod voit normele internaționale și să evite consecințele acestui fapt.

Anexarea ilegală a Crimeei a fost un act de agresiune. Și în fața acestei agresiuni, trebuie să avem o poziție comună pentru apărarea valorilor noastre.

*David Lidington este Ministrul pentru Afaceri Europene al Marii Britanii


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tesla i-a salvat viața în mijlocul incendiului din Los Angeles: Funcția secretă care l-a ajutat să scape din...
Digi FM
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant din Filipine, unde e în concediu: „Există dragoste!” Fanii: „V-ați găsit la...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Un profesor universitar explică de ce Georgescu, Simion și Şosoacă nu sunt suveraniști: „Vorbim de polul...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate din septembrie. Care pensionari iau 2.000 lei în această primăvară? SURSE
Digi FM
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de cancer
Digi World
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală...
Digi Animal World
Momentul când un pompier mângâie un câine în timp ce se luptă cu incendiu din Los Angeles. Imaginile sunt...
Film Now
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh vacanta din Bali