Europa Centrală. 11 oameni şi-au pierdut viaţa din cauza inundaţiilor

Data publicării:
inundatii europa

După ce în două zile a plouat cât într-o lună, sudul şi estul Germaniei este sub ape. Cea mai gravă situaţie este în oraşul Passau, aflat în apropierea graniţei cu Austria.

Cea mai mare parte a oraşului este inaccesibilă şi echipele de salvatori au fost nevoite să folosească bărci pentru a evacua locuitorii rămaşi prizonieri în propriile case. Cancelarul german, Angela Merkel, a vizitat zonele afectate şi i-a asigurat pe cei afectaţi de inundaţii că vor primi un ajutor financiar de 100 de milioane de euro.

„Am vorbit cu localnicii care fac eforturi să strângă în urma viiturii, lucru care ar putea dura câteva săptămâni. Pagubele materiale sunt o chestiune de durată şi de aceea vom asigura şi pe viitor sprijin financiar”, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Prăpăd este şi în Cehia şi Austria. La Praga, autorităţile şi voluntarii au ridicat baraje de saci cu nisip în calea apelor râului Vltava, care ameninţă centrul istoric. Şi la Viena, în multe cartiere se ajunge doar cu barca.

Autorităţile din Ungaria sunt pregătite pentru cel mai rău scenariu. Dunărea ar putea atinge cel mai mare nivel din ultimii 50 de ani şi ameninţă să inunde Budapesta.

Sute de saci cu nisip au fost aşezaţi pe malurile fluviului pentru a opri viitura, iar autorităţile au decretat starea de urgenţă. Aproape 20 de mii de oameni sunt mobilizaţi pentru a face faţă unei situaţii de urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri