Exodul medicilor din Ungaria. O mie de medici părăsesc țara în fiecare an

Data publicării:
spital ungaria

Medicii rezidenţi din Ungaria se plâng de salariile foarte mici, care nu depăşesc 400 de euro pe lună. Unii renunţă la tot ce au în ţară şi acceptă contracte peste hotare. Alţii îşi împart timpul între două spitale: unul în Ungaria, altul în Marea Britanie - cum este cazul lui Tamas Denes, din Veszprem.

„Nu muncesc în străinătate ca să mă îmbogăţesc. Aici nu-mi pot plăti maşina, nu-mi pot cumpăra un apartament şi nu pot economisi nimic”, spune Tamas Denes, medic.

Pentru o săptămână pe lună lucrată în Marea Britanie, medicul primeşte un salariu de zece ori mai mare decât cel pe care îl are în Ungaria. În plus, tânărul medic este nemulţumit că guvernul a alocat mai puţin de 4% din PIB pentru sănătate, în condiţiile în care în alte ţări europene sistemul medical primeşte dublu.

„În Ungaria, trebuie adesea să fac faţă unor situaţii în care nu am antibiotice sau tratamentul de care am nevoie, pentru că nu sunt bani. Şi este frustrant pentru că nu pot veni cu astfel de explicaţii în faţa pacienţilor mei şi nu le pot oferi îngrijirea de care au nevoie”, mai spune medicul.

Exodul medicilor maghiari îngrijorează autorităţile, pentru că sunt spitale care au rămas fără specialişti. Guvernul a anunţat că le oferă anumite bonusuri, dar medicii nu sunt deloc convinşi şi acceptă în continuare contracte în străinătate. Doar de începutul acestui an, o mie de medici au ales să profeseze într-o altă ţară europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri