Expert ONU: Controlul puterii din Ungaria asupra media, un risc pentru alegeri

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban
Viktor Orban, premierul Ungariei. Foto: GettyImages

O expertă a ONU a avertizat luni împotriva controlului excesiv al puterii asupra media în Ungaria, subliniind importanţa unei acoperiri mediatice „imparţiale” de către presa publică în perioada premergătoare alegerilor legislative din primavara anului 2022, potrivit AFP.

Premierul suveranist Viktor Orban şi partidul său Fidesz se pregătesc pentru un scrutin foarte strâns împotriva candidatului unic al opoziţiei, Peter Marki-Zay.
„Observ o atmosferă media pervertită în Ungaria, unde pluralismul, independenţa şi diversitatea sunt puse sub semnul întrebării”, a declarat la Budapesta Irene Khan, raportoare specială a ONU pentru protecţia libertăţii de opinie şi de exprimare.

Or, „în contextul alegerilor, este important să fie garantată o acoperire echilibrată, acces echitabil al tuturor candidaţilor şi o abordare imparţială a mass-media publice”, a adăugat ea în cursul unei conferinţe de presă, la finalul unei vizite de mai multe zile în Ungaria.

Sub mandatele lui Viktor Orban, aflat la putere din 2010, peisajul media din Ungaria s-a schimbat profund: mass-media publice au devenit releul politicii guvernamentale, în timp ce persoane apropiate puterii au cumpărat părţi întregi din sectorul media privat. Anumite titluri au încetat brusc să mai apară, altele au fost nevoite să-şi schimbe linia editorială, mai notează sursa citată de Agerpres.

Aceste transformări i-au atras liderului suveranist, vizat cu regularitate pentru tendinţele sale autoritare şi xenofobe, numeroase avertismente din partea UE.

Irene Khan, o expertă independentă numită de Consiliul ONU pentru drepturile omului, a denunţat „atacuri împotriva libertăţii presei care nu sunt un fenomen izolat, ci semnul îngrijorător al unei imagini mai extinse”, potrivit AFP.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela și Nicușor Dan au încălcat protocolul! Gestul discret a fost prins de un fotograf, în Austria
Digi FM
Eve Jobs, care nu a moștenit nimic din averea tatălui ei, s-a căsătorit la 27 de ani. Cine este proaspătul...
Pro FM
Sam Asghari, detalii despre căsnicia cu Britney Spears: „Am vrut să fiu singura persoană din viața ei care nu...
Film Now
Cum i-a frânt Amber Heard inima lui Elon Musk. Ce s-a întâmplat cu adevărat între cei doi
Adevarul
Cum clocotea Capitala pe caniculă în urmǎ cu peste jumătate de secol: „Trotuarele dogoreau la 60 de grade. La...
Newsweek
Săptămâna decisivă pentru tăierea pensiilor speciale care pot ajunge la 52.000 lei. CSM se revoltă
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Mini Goldie. Rio, nepoata actriței Goldie Hawn, și-a făcut debutul pe covorul roșu alături de tatăl său și de...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...