Fiscul francez va plăti informatorii care denunţă cazuri de fraudă

Data publicării:
BANI EURO - BACKGROUND

Informatorii care denunţă cazurile de fraudă la Fiscul francez vor fi plătiţi începând din 1 ianuarie 2017, potrivit unui amendament legislativ adoptat de deputaţii de la Paris, relatează BFMTV, scrie News.ro.

BANI EURO - BACKGROUND

Norma va fi aplicată experimental timp de doi ani, în care statul va stabili dacă valoarea încasărilor în urma denunţurilor depăşeşte cheltuielile.

Pentru a evita denunţurile false sau din răzbunare, care nu se bazează pe nicio dovadă solidă, vor fi luate în calcul numai cazurile de fraudă internaţională, din care statul are cel mai mult de câştigat.

În amendamentul înaintat de deputaţii socialişti nu este stabilită suma pe care o pot primi informatorii, precizând că „modalităţile şi condiţiile acordării de indemnizaţii vor fi stabilite printr-o decizie a Ministerului însărcinat cu bugetul”. Cu toate acestea, ei estimează un buget de 2,7 milioane de euro pentru anul 2017.

Informatorii vor fi plătiţi „numai după ce Trezoreria va recupera drepturile rezultând din informaţiile obţinute”, adică banii deturnaţi prin fraudă, potrivit legii.

Fiscul francez nu şi-a mai plătit informatorii începând din anul 2003, pentru că nu avea baza juridică necesară.

Autorii amendamentului cred că veniturile suplimentare încasate de stat astfel vor fi consistente. Ei au oferit ca exemplu landul german Renania de Nord-Westfalia, care, în perioada 2010-2016, a  cumpărat 11 stickuri USB şi CD-uri de la un denunţător din interiorul UBS, care conţineau date despre clienţi ai băncii elveţiene care îşi ascunseseră averea de autorităţile germane pentru a evita plata taxelor.

Autorităţile au plătit 18 milioane de euro pentru informaţii şi au încasat în total, de la vinovaţi, 8,1 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...