Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost achitat de acuzații de mărturie falsă. În ce dosar a fost implicat

Data publicării:
Sebastian Kurz
Fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz. Foto: Profimedia Images
Din articol

Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost achitat luni de Curtea de Apel de la Viena, unde şi-a contestat condamnarea la opt luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de mărturie falsă într-o Comisie parlamentară, relatează AFP și News.ro.

„Sebastian Kurz este achitat”, a anunţat unul dintre magistraţii care au luat hotărârea. „Delictul de mărturie falsă nu a fost demonstrat”, a adăugat el.

Kurz, un fost „copil-minune” al politicii austriece, care a ajuns la putere la vârsta de 31 de ani, în 2017, după care a demisionat în 2021, a fost găsit vinovat anul trecut de faptul că a minţit în faţa deputaţilor cu privire la rolul pe care l-a jucat în numirea unui apropiat la conducerea unei societăţi publice.

El susţinea că nu a avut niciun rol de decizie, însă justiţia a stabilit, în pima instanţă, contrariul. Condamnarea sa este prima a unui fost cancelar în ultimii 30 de ani.

El s-a retras din politică şi a respins concluziile tribunalului, acuzând justiţia de părtinire.

„Nu aveam deloc intenţia să fac o declaraţie falsă”, s-a apărat luni, la bară, fostul cancelar, în prezent în vârstă de 38 de ani, după care şi-a exprimat uşurarea.

El a declarat că a fost acuzat ani de zile şi şi-a exprimat bucuria că „totul s-a năruit de la sine”.

Ibizagate

Avocatul său, Otto Dietrich ,a susţinut că justiţia „nu a examinat corect elemente de probă esenţiale”.

O pedeapsă la şase luni de închisoare cu suspendare, pronunţată împotriva fostului său şef de cabinet Bernhard Bonelli, a fost confirmată.

Bernhard Bonelli a fost inculpat, la rândul său, cu privire la mărturie falsă.

Această hotărâre este definitivă.

Însă Kurz nu şi-a încheiat socotelile cu justiţia austriacă şi ar putea să fie nevoit să de explicații cu privire la acuzaţii mai grave decât cele cu privire la care a fost achitat.

În altă anchetă a parchetului, care se află în curs, el este suspectat de faptul că a deturnat fonduri publice pentru a comanda sondaje trucate şi a-şi cumpăra o acoperire de presă favorabilă în tabloide.

Aceste dosare decurg din scandalul „Ibizagate”, care a zguduit Austria în 2019.

O înregistrare video cu camera ascunsă pe Insula spaniolă Ibiza, în timpul unei vacanţe a unor oficiali austrieci a dezvăluit practici dubioase în rândul clasei politice.

Aceste dezvăluiri au condus la demisia lui Sebastian Kurz în toamna lui 2021.

El a intrat după aceea în sectorul privat şi a colaborat cu cercuri apropiate preşedintelui american Donald Trump.

În 2023, el a lansat o întreprindere în domeniul securităţii cibernetice împreună cu fostul şef al grupului israelian NSO, care produce software-ul de spionaj Pegasus.

Kurz continuă să-şi exprime în mod public poziţia în subiecte politice.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul 2025. Citește-o la prânz ca să ai parte de belșug și bunăstare
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Programul de guvernare: Creșterile de pensii, anulate în următorii 3 ani . Bolojan: Nu vom avea bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...